Educația copiilor, afacerea USR
”Părinții și copiii vor avea dreptul de a-și alege școala. Banii alocați total de stat pentru educație (aprox. 3000 euro / an / elev) vor urma cu adevărat copilul, la orice școală, publică sau privată”, scrie USR în programul de guvernare.
Cu alte cuvinte, statul va plăti, pentru unii, școli private, o măsură care va duce doar la o creștere a inegalităților în privința șanselor egale la educație pentru toți copiii.
Și creșele vor fi private. ”Debirocratizarea pieței pentru creșele private și creșele de întreprindere”, mai propun cei de la USR. Fără a propune construcția de noi crește de stat, acolo unde părinții își pot lăsa copii, fiind subvenționat de stat, USR propune crearea de crește private, contracost.
Sănătatea privată, opțiunea USR
Și sănătatea ar trebui privatizată. În programul de guvernare al USR nu se vorbește despre spitalele din România, despre reforma CNAS, despre investiții din spitale, ci doar despre introducerea Pilonului II pentru sănătate. Adică, fiecare român ar trebui să cotizeze anual cu peste 2000 de lei, bani care ar merge în mod normal către CASS, către un asigurător privat care ar trimite pacienții tot la un spital de stat pentru analize medicale sau intervenții chirurgicale. Așa cum fac medicii de familie deja astăzi.
”O parte să o puteți direcționa unui asigurator privat care să vă întrebe: vreți un control? Vreți analize? Cred că ar trebui să mergeți să faceți un pic de Prevenție. Treaba asta nu o face statul trebuie să o poată face un asigurator privat cu o sumă mică de 180 de lei pe lună. (….) Asiguratorul împreună cu tine alege partea de Prevenție, dacă intri la spital să îți asigure o parte din servicii”, a spus Emanuel Ungureanu, deputat USR, în cadrul unei emisiuni televizate. Întrebat dacă asiguratorul căruia îi dai lunar 180 de lei te poate trimite și la spital privat, acesta a răspuns: ”Bineînțeles. Dacă are contract”.
Cu alte cuvinte, USR vrea introducerea unui intermediar privat care, fără studii de specialitate, te trimite sau nu medic sau la analize. Toate astea în loc de investiții în sistemul sanitar.
Închiderea companiilor de stat, prioritatea USR
Companiile de stat urmează să fie privatizate, listate la bursă sau închise. Dacă USR aplică acest plan, singurii care vor plăti vor fi românii, iar cei care vor câștiga vor fi speculatorii. La fel ca la educație sau sănătate, și în cazul companiilor de stat efectele se vor vedea în buzunarele românilor prin facturile la gaze, la energie, apă sau transport.
Dacă anumite instituții nu se pot închide, USR a găsit o altă soluție: externalizarea serviciilor tot către privat. E cazul ANOFM sau ITM, două instituții cheie pentru forța de muncă și pentru scăderea șomajului.
”Vom externaliza serviciile de consiliere și asistență în găsirea unui loc de muncă către operatori privați care vor fi plătiți la rezultat (la angajare persoană)”, mai scriu cei de la USR în programul de guvernare.