Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se laudă cu succesul înregistrat de Programul de sprijin pentru tomate şi anunţă că a virat banii în conturile Directiilor Agricole pentru beneficiarii înscrişi în Ciclul I.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a virat în conturile Direcţiilor Agricole Judeţene suma totală de 201,5 milioane lei, reprezentând plata beneficiarilor înscrişi în programul de sprijin pentru tomate din Ciclul I, informează instituţia printr-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit Ministerului, dintr-un număr de 19.166 legumicultori înscrişi în ciclul I, 14.398 au depus cereri şi au primit banii, iar 8.952 încă livrează pe piaţă, întrucât au obţinut producţie suplimentară, cei mai mulţi provenind din judeţele Olt (5.250), Galaţi (4.100), Giurgiu (1.951), Dolj (1.780).
„Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie”, precizează sursa citată.
Ajutorul de minimis este de 3.000 de euro pe an. Pentru acordarea acestui ajutor, solicitanţii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, să obţină o producţie de minim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată. De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.