Compania Tarom va creşte frecvenţele pe cursele dintre Bucureşti şi Madrid, Barcelona, Stockholm, Beirut (Liban) şi Amman (Iordania) pe perioada orarului de vară (29 martie - 24 octombrie), urmând ca operarea pe rutele Bucureşti - Dublin, Iaşi - Dublin şi Iaşi - Milano să fie anulată.
În prezent, Tarom are în programul de operare pentru sezonul de vară 43 de rute proprii, dintre care 36 sunt cu plecare din România (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca) către destinaţii extern, iar restul sunt rute domestice.
"Pentru sezonul de vară 2015, Tarom doreşte să continue procesul de consolidare şi dezvoltare a reţelei de rute aflate în portofoliul companiei, pentru a asigura un produs bun pasagerilor săi în ceea ce priveşte programul de operare, având ca referinţă cererea pe piaţă. În acest demers s-au luat în calcul diminuarea pierderilor, eficientizarea utilizării aeronavelor, precum şi fezabilitatea curselor. Am reluat operarea pe relaţia Bucureşti – Valencia şi vom mări frecvenţele pe cinci alte destinaţii deja existente", a declarat, într-un comunicat, directorul general al companiei, Christian Heinzmann.
Astfel, zborurile din Bucureşti către Madrid şi Barcelona vor creşte la 9 frecvenţe/săptămână, iar cel către Stockholm va fi extins la 4 frecvenţe/ săptămână. Cursa Bucureşti – Beirut – Bucureşti va ajunge la un total de 4 frecvenţe/săptămână în perioada iunie – septembrie, iar zborurile Bucureşti – Amman vor fi extinse la 3 frecvenţe/săptămână.
"Din cauza lucrărilor de întreţinere pe anumite aeroporturi de destinaţie, orariile curselor planificate să opereze pe următoarele rute, au suferit mici modificări: Bucureşti – Roma – Bucureşti, Bucureşti – Larnaca – Bucureşti, Bucureşti – Bruxelles – Bucureşti. Din acelaşi motiv, operarea Tarom pe ruta internă Bucureşti – Oradea – Bucureşti a fost suspendata temporar", se arată în comunicat.
Pe de altă parte, Tarom a anunţat şi anularea operării pe rutele Bucureşti – Dublin – Bucureşti, Iaşi – Dublin – Iaşi şi Iaşi – Milano (Bergamo) – Iaşi.
Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Flota companiei include 24 aeronave Airbus, Boeing şi ATR.
SURSA: Mediafax