"Fondul social european se află în încetare de plată de la începutul lunii şi nu mai poate efectua rambursări către state", a declarat Lamassoure în cadrul unei conferinţe de presă.
"Săptămâna viitoare va veni rândul Erasmus, programul pentru studenţi, iar la sfârşitul lunii, programul pentru cercetare şi inovare nu va mai avea bani", a adăugat el.
Vina aparţine guvernelor, care au tăiat bugetul pe 2012, limitând cheltuielile la 129 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o reducere de 4 miliarde de euro comparativ cu propunerile Comisiei şi Parlamentului European, pentru a fi în linie cu austeritatea impusă în Europa de criza financiară.
Comisarul pentru buget Janusz Lewandowski urmează să prezinte săptămânile viitoare o rectificare de buget pentru a cere statelor membre o extindere cu ‘mai multe miliarde’ a contribuţiilor naţionale. Gaura ce trebuie acoperită ar fi de zece miliarde de euro, a precizat Alain Lamassoure.
"Dacă nu vom avea această rectificare de buget până la sfârşitul anului, pierderile ar fi de 400 de milioane de euro pentru Franţa, de 600 de milioane de euro pentru Grecia, de 900 de milioane de euro pentru Spania, de 150-200 de milioane de euro pentru Marea Britanie", a atras atenţia preşedintele Comisiei de buget.
Situaţia riscă să continue, deoarece şapte state – Marea Britanie, Franţa, Germania, Finlanda, Suedia, Olanda şi Austria – refuză proiectul de buget pentru 2013 propus de Comisie şi care prevede 138 de miliarde de euro pentru cheltuieli, ceea ce înseamnă o creştere de 9 miliarde (+6,8%) comparativ cu 2012.
Sursa: Agerpres