Programul „Litoralul pentru toți” debutează pe 22 mai. Tarifele pornesc de la 52 de lei pe noapte

litoral

Anul acesta, programul „Litoralul pentru toți” se va desfășura în perioada 22 mai - 18 iunie, iar tarifele vor începe de la 52 de lei, cu 70% mai mici decât în vârf de sezon.

Cei care doresc să ajungă la mare în această vară se pot folosi de programul social Litoralul pentru Toți. Federația Patronatelor din Turismul Românesc a anunțat lansarea unei noi ediții în perioada 22 mai – 18 iunie.

Începe programul Litoralul pentru Toți

Astfel, turiștii se pot caza în stațiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 52 de lei pe noapte, cu 70% mai ieftin decât în vârf de sezon. Până în prezent, s-au înscris 25 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc.

Acestea pun turiștilor la dispoziție 4.000 de locuri de cazare pe noapte. Până la începerea programului, așteaptă să se înscrie circa 50 de hoteluri care vor oferi turiștilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile.

Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, dar turiștii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat președintele FPTR, Dragoș Răducan.

Cât costă cazarea în stațiunile de pe litoral?

În stațiunea Venus, de exemplu, tarifele încep de la 52 de lei pe noapte. Prețul include însă numai cazarea, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele.

În stațiunea Mamaia, vă puteți caza la un hotel de 3 stele cu 101 lei pe noapte de persoană, într-o cameră dublă.

În stațiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 de lei pe noapte de persoană pentru o cameră dublă, într-un hotel de 3 stele.

Prețurile pentru pachetele all-inclusive încep de la 200 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele din stațiunea Jupiter.

„Le recomandăm turiștilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate și se epuizează repede.

Rezervările se pot face direct, la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca la edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, a adăugat Dragoș Răducan.

Mai multe detalii privind programul Litoralul pentru Toți vor fi disponibile pe www.fptr.ro începând cu data de 10 mai 2023.