De asemenea, este bine ca fiecare persoană să își stabilească din timp lista de cumpărături pentru a fi siguri că nu vor uita nimic important pentru masa de Paște.
Program special de Paște
Magazinele mari din România, precum Carrefour, Auchan, Kaufland sau Lidl, vor avea orare diferite de operare în zilele de dinaintea și după Paște, adaptându-se cerințelor specifice perioadei.
De obicei, în Vinerea Mare, multe dintre ele vor închide mai devreme decât în mod normal, iar în ziua de Paște, majoritatea vor fi închise sau vor funcționa într-un program redus.
Totuși, există și excepții, unele supermarketuri având deschise secțiuni de produse esențiale, precum panificație, lactate și băuturi, pentru a răspunde nevoilor urgente ale consumatorilor.
Programul LIDL
Lidl va funcționa după un program special în perioada 19-21 aprilie:
Sâmbătă, 19 aprilie, angajații vor avea program scurt: 07:00 – 18:00
Duminică, 20 aprilie (Paște), toate magazinele LIDL vor fi închise
Angajații au liber și Luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște.
De marți, se revine la programul normal: 07:00-22.00
Kaufland
- În perioada 14-18 aprilie, hipermarketurile vor avea un program prelungit, cu ora deschiderii cuprinsă între 06:30 și 07:00, în funcție de magazin, iar ora închiderii între 21:30 și 23:00.
- Sâmbătă, 19 aprilie, majoritatea magazinelor vor avea un program de funcționare mai scurt, care începe între 06:30 și 07:00 și se încheie între orele 17:00 și 19:00. Excepție face Kaufland Sibiu Mall, care va deschide la ora 08:00.
Vineri, 18 aprilie – program normal
Sâmbătă, 19 aprilie – program scurt: 07:00 – 18:00
Duminică, 20 aprilie – închis
Luni, 21 aprilie, doar anumite locații ar putea fi închise, majoritatea magazinelor vor avea program normal.
Carrefour
Sâmbătă, 19 aprilie – program redus, magazinele închizându-se la ora 18:00
Duminică, 20 aprilie (Paște) – închis
Luni, 21 aprilie – unele magazine ar putea avea program scurt sau să rămână închise
Mega Image
Duminică, 20 aprilie – închis
Luni, 21 aprilie: 09:00 – 18:00
Potrivit Codului Muncii, în România prima și a două zi de Paște sunt considerate zile nelucrătoare legale. Cei care lucrează, totuși, în aceste zile vor primi libere compensatorii sau bani în plus la salariu.
„Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: (…) prima și a doua zi de Paști”, prevede articolul 139 din Codul Muncii.