Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că programul „Noua casă” pentru 2023 a fost aprobat, iar dacă suma alocată va fi epuizată, se intenționează suplimentarea fondurilor.
„Interesul Guvernului este ca banii să ajungă cât mai rapid în economie și către cetățeni”, a spus Câciu după ședința de Guvern.
„Programul Noua Casă este un instrument prin care să sprijinim beneficiarii, mai ales pe cei tineri, pentru a-și achiziționa o locuință, în condiții de finanțare ceva mai bune decât ce oferă piața în acest moment, mai ales că dobânzile sunt destul de ridicate, iar elementele de avans/ garanții sunt destul de restrictive”, a mai precizat ministrul.
Ministrul de Finanțe își dorește ca plafonul alocat să fie epuizat repede
Ministrul de Finanțe și-a exprimat speranța ca banii alocați să fie cheltuiți, astfel încât să se facă o suplimentare a plafonului destinat acestui program.
„Îmi doresc ca acest plafon să fie epuizat până la jumătatea anului și să-l putem suplimenta”, a adăugat el.
Întrebat dacă programul ar putea fi modificat astfel încât ratele pentru creditele luate prin „Noua casă” să fie fixe, având în vedere fluctuațiile ROBOR și IRCC, Câciu a dat un răspuns categoric.
„Este o idee, lăsați-ne să ne uităm la ea. O dobândă fixă nu e utilă dacă e înaltă”, a punctat ministrul.
În opinia sa, există posibilitatea subvenționării parțiale a dobânzii nu e o opțiune, pentru că ar menține dobânzile sus.
Condițiile pentru a accesa un credit prin „Noua Casă”
„Noua Casă” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.
Pentru a se putea accesa un credit prin programul „Noua Casă”, nu trebuie să fi deținut nicio locuință sau să fi deținut cel mult o proprietate, care are o suprafață utilă mai mică de 50 de metri pătrați și nu a fost cumpărată printr-un alt program garantat de stat.
Pentru locuințele cu un preț de până la 70 de mii de euro, trebuie să existe un avans de 5%, iar pentru locuințele care depășesc acest preț, dar care nu sunt mai scumpe de 140 de mii de euro, avansul obligatoriu este de minimum 15%.
Din anul 2009, de la lansarea acestui program, și până în prezent, s-au cumpărat peste 300 de mii de locuințe prin programul „Prima Casă”, care ulterior a devenit „Noua Casă”.