Vești bune pentru tinerii care își doresc să își achiziționeze o locuință. Programul ”Noua Casă” a fost aprobat miercuri de deputați. Despre ce buget este vorba și cine poate beneficia de acesta? Miklós Zoltán vine cu detalii.
Cei care vor să își achiziționeze o nouă locuință vor fi fericiți. Deputații au aprobat astăzi programul „Noua casă” care permite cumpărarea de locuințe noi sau vechi cu credite garantate de stat. Reprezentantul UDMR Miklós Zoltán spune că, astfel, mai multe categorii de persoane vor putea obține împrumuturi.
Totodată, el a vorbit și despre bugetul programului care a primit undă verde.
„Considerăm că acest program trebuie continuat, considerăm că la câteva săptămâni de la lansarea programului ‘Noua casă’ pe anul 2022, care are un buget considerabil de 1,5 miliarde de lei, nu putem risca să blocăm tot programul”, a declarat acesta.
Menționăm faptul că programul „Noua casă” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia unei locuinte prin contractarea de credite garantate de stat.
Acesta prevede acordarea de credite de până la 70.0000 de euro pentru achiziționarea de locuințe vechi, cu un avans de minimum 5%. Pe de altă parte, valoarea împrumuturilor poate ajunge, însă, la 140.000 de euro, în cazul în care sunt cumpărate imobile noi, inclusiv cele construite prin ANL, iar în aceste cazuri avansul este de cel puțin 15%.
Ce achiziții pot fi făcute prin programul ”Noua Casă”
De asemenea, programul prevede și credite peste acest plafon cu condiţia achitării diferenței din resurse proprii. În ceea ce privește posibilele achiziții care pot fi făcute, conform informațiilor fngcimm.ro, beneficiarii pot achizitiona in cadrul programului urmatoarele tipuri de locuinte:
a) locuinte noi, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de constructii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
b) locuinţe consolidate, destinate achizitionarii, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
c) alte categorii de locuinte, receptionate la terminarea lucrarilor de constructii noi sau de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic, dupa caz, cu mai mult de 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat.
Garantiile acordate in cadrul Programului sunt garantii in numele si in cont stat, iar procentul de garantare se aplica in functie de categoria de locuinta.
Referitor la plafonul alocat programului Noua Casa pentru anul 2022, acesta este în valoare de 1,5 miliarde lei.
Cine poate beneficia de programul ”Noua Casă”
În ceea ce privește condițiile de eligibilitate, conform sursei citate, beneficiarii Programului ”Noua Casă” pot fi persoane fizice ce indeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
a) la data solicitarii creditului garantat, declara pe propria raspundere fie ca nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, fie ca detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobândita prin orice alt mod decât prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 mp;
b) achizitioneaza in cadrul Programului o singura locuinta, aflata pe teritoriul Romaniei, inscrisa in cartea funciara in conditiile legi;
c) are calitatea de imprumutat in raport cu finantatorul.