„Prin locuinţă în sensul programului ‘Noua casă‘ se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.
Prin locuinţă nouă în sensul programului ‘Noua casă’ se înţelege orice locuinţă (…) recepţionată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate.
În sensul programului ‘Noua casă’, locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanţării garantate în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt asimilate locuinţelor noi”, se arată în OUG care urmează să fie aprobată de Guvern.
Care sunt condițiile care trebuie respectate
Actul normativ arată că avansul reprezentat de diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din promisiunea bilaterală de vânzare şi finanţarea garantată se plăteşte de către beneficiar şi este între 5 şi 15% din preţul de achiziţie a locuinţelor, în funcţie de categoriile de locuinţe.
Pentru locuințele noi, cu o vechie de cel mult 5 ani, precum și pentru cele care se află în clădiri recondiționate în ultimii 5 ani, avansul este de 15%. Pentru restul locuințelor, avansul va fi de 5%.
- la data solicitării creditului declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
- achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului.
Valoarea creditului este de 140.000 de euro
Valoarea creditului destinat achiziţiei unei locuinţe noi este de maximum 140.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.
În cazul în care locuința dorită este mai veche de 5 ani, valoarea creditului acordat este de maxim 70.000 de euro.