În loc să ne spună de ce au îmbătat România cu apă rece aducând-o în pragul comei, guvernanţii ne explică de ce nu pot scăpa ţara de mahmureală. Preşedintele Băsescu, premierul Emil Boc, dar şi alţi oficiali, repetă obsesiv că nu pot face nimic pentru a scoate România din criza prin care trece din simplul motiv că ţara noastră depinde mult prea mult de economii europene mai dezvoltate aflate la rândul lor în dificultate. Nimic mai adevărat. Ceea ce este însă nu doar
În loc să ne spună de ce au îmbătat România cu apă rece aducând-o în pragul comei, guvernanţii ne explică de ce nu pot scăpa ţara de mahmureală.
Preşedintele Băsescu, premierul Emil Boc, dar şi alţi oficiali, repetă obsesiv că nu pot face nimic pentru a scoate România din criza prin care trece din simplul motiv că ţara noastră depinde mult prea mult de economii europene mai dezvoltate aflate la rândul lor în dificultate. Nimic mai adevărat. Ceea ce este însă nu doar absurd, ci şi enervant pentru orice cetăţean de bun simţ este faptul că mai-marii statului răspund astfel la o întrebare pe care nimeni nu a pus-o, omiţând să dea, în schimb, răspunsul la o problemă care stă pe buzele tuturor: De ce am ajuns să experimentăm o criză atât de puternică dacă în urmă cu doar un an aveam cea mai mare creştere din Europa?
Sincer vorbind, credea cineva că vreun guvern de la noi, oricare ar fi el, ar putea face minuni pe timp de recesiune, transformând România într-o mică Polonie? Cu toţii ne îndreptăm privirile către ţările dezvoltate şi aşteptăm minunea. Minune care , dacă stăm bine să ne gândim, s-a mai produs şi prin 2005, când Austria, Grecia, Italia şi nu numai au decis să trimită aici zeci de miliarde de euro pentru a susţine echiparea electrocasnică a apartamentelor de prin Carpaţi, dar şi pentru a face profituri uriaşe. Ca orice minune, şi paradisul creditării a avut însă o viaţă limitată, iar în 2008, când ne-a lovit pentru prima dată criza, am revenit dureros la statutul de „om român”.
În toţi cei aproape 4 ani de huzur pe datorie, preşedinte al ţării a fost tot domnul Traian Băsescu, cel care acum spune că nu are ce face pentru a scoate ţara din criză. Ba mai mult, o perioadă bună de timp au beneficiat de prezenţa la guvernare şi o parte a miniştrilor actualului cabinet Boc. Toţi aceştia, cărora atunci li se adăugau şi o sumedenie de voci liberale, au ţipat, tot neîntrebaţi, timp de 4 ani, că România este în „criză de bani mulţi”, că vom ajunge a şaptea putere europeană, pe scurt, că va curge la infinit lapte şi miere. Urmările acelei stări de beţie le vedem acum, iar răspunsul la întrebarea de la început este următorul: România trece printr-o criză atât de profundă pentru că statul nu a ştiut să gestioneze corespunzător economia în perioadele de creştere.
Şomajul va exploda în 2010 pentru că între 2005 şi 2008 statul a angajat sute de mii de bugetari în loc să restructureze sistemul. O sumedenie de companii vor rămâne fără lichidităţi pentru că statul ia toţi banii băncilor ca să acopere găurile bugetare imense create chiar în perioadele de boom economic. Leul se depreciază pentru că aproape 4 ani sistemul a permis un trai pe datorie care a condus la acumularea unor deficite externe imense. Inflaţia la alimente nu scade pentru că timp de 4 ani, cât banii au curs gârlă, nu am investit nimic pentru a restructura agricultura pe baze moderne. Salariile şi pensiile vor fi îngheţate sau chiar scăzute, bugetarii iau concedii fără plată, pentru că în acei 4 ani am crescut veniturile bugetarilor fără nici un fel de acoperire pe termen lung. Şi să nu îmi spuneţi că programele „Prima Casă”, „Prima Fermă” sau „Primul Siloz” pot compensa ceea ce au creat ei în 4 ani. Marele succes poate fi numit „Prima Criză”, cu garanţie guvernamentală.