SAP România, subsidiara locală a SAP SE, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business, lansează programul Young Thinkers, o inițiativă educațională prin care școlile locale pot introduce cursuri din domeniul tehnologiei IT&C.
Princincipalele obiective ale acestui program sunt stimularea interesului pentru materiile STEM (Științe exacte, Tehnologie, Inginerie și Matematică) cu scopul de a reduce lipsa unor competențe tehnice specifice noilor tehnologii (precum Internet of Things sau Industry 4.0), existentă inclusiv la nivel global, încurajarea gândirii antreprenoriale, pregătirea elevilor pentru piața muncii și îmbunătățirea specializării pe termen lung a viitorilor angajați din sectorul tehnologiei.
Nevoia unei forței de muncă educate în domeniul IT&C a fost evidențiată și de un studiu recent, derulat de Comisia Europeană, în care se arată că în anul 2020 ne-am putea confrunta cu până la 825.000 de posturi vacante în domeniul IT&C. Nevoia de competențe digitale este deja prezentă în aproape toate joburile în care tehnologia digitală completează sarcinile curente, iar în viitorul apropiat se estimează că 90% din joburi – în domenii precum inginerie, contabilitate, medicină, infirmierie, artă, arhitectură și multe altele – vor necesita un anumit nivel de competențe digitale.
Prin programul Young Thinkers, școlile din România au de acum oportunitatea să introducă în planul de învățământ atât materiile specifice, cât și programul de antreprenoriat pentru elevi susținute de SAP. Profesorii vor putea avea acces la o multitudine de resurse, iar elevii vor putea participa la concursuri internaționale, proiecte, evenimente speciale, tabere de vară, workshop-uri etc.
De asemenea, școlile locale pot intra în comunitatea globală a universităților care au introdus deja materiile și programul de antreprenoriat susținute de SAP (University Alliances – UA) și pot fi îndrumate și susținute de SAP și de membrii UA, respectiv peste 2.300 de instituții educaționale la nivel global și peste 8.000 de profesori.
”Sperăm că școlile din România vor intra în număr cât mai mare în comunitatea University Alliance prin programul Young Thinkers, deoarece astfel vor contribui la creșterea gradului de competitivitate și creativitate al elevilor și, în plus, vor facilita o integrare cât mai ușoară a acestora pe piața muncii”, spune Valentin Tomșa, General Manager SAP Romania.
Școlile din România pot intra gratuit în programul Young Thinkers destinat copiilor între 10 si 14 ani. Printre materiile disponibile în cadrul acestui program se numără: Design Thinking pentru începători, HTML pentru începători și principiile programării, SAP Lumira ca soluție de analiză predictivă, utilizarea unor aplicații software pentru anumite procese de business.