Programul Rabla Clasic din acest an vine cu mari avantaje pentru cei care vor să-şi schimbe maşina veche cu una nouă şi mai ecologică. Cu toate acestea, ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunţat că niciun dosar depus în cursul acestui an pentru programul Rabla de înnoire a parcului auto nu a fost aprobat până în prezent, deşi programul a pornit în urmă cu trei săptămâni
După trei săptămâni de la lansare, programul Rabla de înnoire a parcului auto nu a fost de prea mare ajutor pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină nouă. Deocamdată, niciun dosar nu a fost încă aprobat.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat că sunt depuse „câteva mii” de dosare pentru achiziţionarea de autoturisme noi prin Programul Rabla Clasic, însă a constatat că programul merge foarte greu, întrucât sistemul este „foarte birocratic”.
Niciun dosar nu a fost aprobat
Concret, niciun dosar depus în cursul acestui an pentru Programul Rabla de înnoire a parcului auto nu a fost aprobat până în prezent. Ministrul afirmă că a cerut Administraţiei Fondului de Mediu să reducă birocraţia şi să înceapă analiza şi aprobarea dosarelor, subliniind că mai sunt încă de aprobat dosare în cadrul acestui program depuse în anul 2020 şi nefinalizate.
„Am avut şi astăzi discuţii cu conducerea AFM-ului, nu funcţionează… aprobările merg încet. Din păcate, sistemul este unul birocratic, aşa l-am găsit şi încă nu am făcut modificările. AFM-ul nu a aprobat până acuma niciun dosar. Săptămâna aceasta intră în comitetul de aprobare primele dosare care au fost depuse după data de 26, de când s-a deschis programul.
Am solicitat ca săptămânal cel puţin 200 de dosare să fie aprobate, astfel încât programul să pornească. Am primit acest semnal la sfârşitul săptămânii trecute că acele comitete de avizare şi aprobare nu sunt organizate din cauza faptului că au venit foarte multe dosare din 2020, nici măcar acelea nu au fost terminate. E procedură prea complicată şi prea stufoasă, am cerut conducerii AFM să simplifice, să elimine direcţiile care oricum nu au contribuţie în aprobarea dosarelor şi să urgenteze procedura”, a declarat Tanczos Barna, marţi seară, la Digi24.
Potrivit ministrului, mai sunt încă de aprobat dosare depuse în cadrul Programului Rabla în cursul anului trecut. Ministrul a susţinut că până în prezent nu a fost informat de către AFM cu privire la acest „blocaj” şi a precizat că primele aprobări vor fi date începând cu această săptămână, după ce procedura va fi simplificată.
Avantajele programului Rabla din acest an
Programul Rabla Clasic din acest an vine cu mari avantaje pentru cei care vor să-şi schimbe maşina veche cu una nouă şi mai ecologică. În primul rând, prima de casare a fost majorată de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, dar au mai apărut şi alte măsuri menite să îi sprijine pe cei care doresc să aplice.
Astfel, o altă noutate a Programului Rabla Clasic din acest an o reprezintă valoarea ecobonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării autoturismelor cât mai puţin poluante, în funcţie de tehnologia folosită. Concret, se oferă un ecobonus în valoare de 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km NEDC în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în Certificatul de Conformitate (COC), sau echipat cu motorizare GPL/GNC.
Apoi, se oferă un ecobonus în valoare de 1.500 de lei în cazul în care în COC este înscrisă şi cantitatea de emisii de 105 g CO2/km conform standardului WLTP. Pe de altă parte se mai oferă ecobonus în valoare de 1.500 de lei în cazul în care în COC este înscrisă cantitatea de emisii de 124 g CO2/km, dar şi un ecobonus suplimentar în valoare de 3.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid.
De precizat că ecobonusurile se pot cumula în cazul în care maşina nouă îndeplineşte mai multe condiţii, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din preţul total al autovehiculului nou.