O nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024
Programul Rabla Plus 2024 continuă să sprijine tranziția către vehicule mai ecologice prin ecotichete pentru achiziționarea de autovehicule noi, electrice sau hibride.
În acest context, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) dă startul unei noi etape de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024 pentru persoane juridice, primării și instituții publice va începe luni, 22 iulie 2024. Aceasta etapă se va desfășura până pe 18 august 2024 și vine cu alocări bugetare substanțiale pentru susținerea achiziției de autovehicule ecologice.
Programul își propune și de această dată să atragă un număr cât mai mare de participanți din rândul persoanelor juridice, primăriilor și instituțiilor publice.
Alocări bugetare și perioada de înscriere
Pentru această a doua etapă de înscrieri, sumele alocate sunt următoarele:
- Persoane juridice: 240 milioane de lei
- Unități Administrativ-Teritoriale (UAT) și instituțiile publice: 120 milioane de lei
Înscrierile se vor realiza prin încărcarea documentelor necesare în aplicația informatică dedicată, în limita sumelor alocate, transmite ministerul Mediului.
Etapele ulterioare ale programului
Programul Rabla Plus va continua cu o a treia sesiune de înscriere, organizată după cum urmează:
- Persoane juridice și UAT: 19 august – 19 septembrie 2024, cu bugete de 100 milioane de lei pentru fiecare categorie.
- Persoane fizice: 19 – 25 noiembrie 2024, cu o alocare bugetară de 100 milioane de lei.
Care este valoarea ecotichetului?
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitanții beneficiază de un ecotichet pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate. Cuantumul ecotichetului este:
- 25.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen (exclus motocicletele).
- 13.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicletele, care generează maximum 80 grame CO2/km în sistem WLTP.
- 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.
Condiții de acordare a ecotichetului
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește 70.000 euro, TVA inclusă.
Instituțiile publice și UAT beneficiază de un ecotichet de 120.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare o mașină uzată.