Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit cu 30 de zile sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în cadrul Programului ”Rabla 2014”, a anunţat, miercuri, instituţia.
Dosarele pot fi depuse până la data de 30 septembrie 2014 la sediul AFM, iar persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare publicat pe site-ul instituţiei în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program.
Prin Programul Rabla din acest an, AFM a emis 3.000 de tichete pentru persoanele juridice şi instituţiile publice.
În cele patru etape anterioare de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice au fost analizate în total 998 dosare, dintre care 388 de dosare au fost acceptate pentru 1.575 autovehicule, iar 610 dosare au fost respinse.
Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km, precum şi achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
Potrivit AFM, la achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.