Programul este lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), între 15 mai şi 18 iunie, cu scopul declarat de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este foarte diversificată şi include, şi în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete All inclusive.
„Programul special Litoralul pentru toţi stârneşte de la an la an un interes semnificativ din partea turiştilor, care au posibilitatea să achiziţioneze sejururi în extrasezon, pe litoralul românesc, la preţuri mai mult decât avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie – octombrie 2014, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare”, spune preşedintele ALDD, Corina Martin.
Astfel, tarifele practicate pentru şase nopţi de cazare, pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, sunt de 205 lei/ persoană pentru un sejur la un hotel clasificat cu o stea, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 de lei la un hotel de trei stele, ori 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele.
Pentru sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie a „Litoralului pentru toţi” sunt semnificativ mai mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de şase nopţi/ persoană vor fi cuprinse între 159 de lei, la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 de lei/ persoană, la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, preţuri identice cu cele practicate în ediţiile din anii trecuţi ale programului.
Potrivit preşedintelui interimar al ANAT, Remus Vişan, „Litoralul pentru toţi” a devenit unul dintre programele cele mai căutate de turiştii români care vor vacanţe liniştite şi relaxante, în extrasezon.
„Agenţiile de turism vin, ca în fiecare an, în întâmpinarea acestora cu oferte de sejururi, la preţuri foarte atractive, pentru orice buget, indiferent dacă turiştii aleg partea de nord sau pe cea de sud a litoralului”, spune Vişan.
Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază şi de varianta All Inclusive, care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă. Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de cinci nopţi/ persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele şi până la 985 de lei/ persoană la o unitate de cinci stele.
Locurile vor fi vândute în peste 70 de agenţii din toată ţara, ceea ce înseamnă că, la sfârşitul ediţiei de primăvară 2016 a programului, cel puţin 10.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral, tarifele indicate exprimând o recomandare maximală, valoarea acestora fiind stabilită de fiecare prestator în parte, mai spun reprezentanţii celor trei organizaţii.
„Programul este deja o tradiţie în peisajul turistic românesc. În perioada 15 mai – 18 iunie, în aşteptarea turiştilor, hotelierii de pe litoral au pregătit peste 15.000 de locuri de cazare. Sperăm ca vremea să fie frumoasă, astfel încât cei care vor veni pe litoral în această perioadă să se bucure de soare şi mare la cele mai mici tarife”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele FPTR.
SURSA: Mediafax