Ministrul Finanţelor are alergie la cash. Deşi nu s-ar zice, date fiind suspiciunile de corupţie şi trafic de influenţă la nivel înalt în instituţie, revelate recent de DNA, lui Daniel Chiţoiu nu îi plac genţile de bani.
Îl deranjează însă doar atunci când le primesc nechiopliţii de contribuabili de la alţi indivizi cărora le vând case, maşini sau terenuri, ocolind băncile şi frumoasele lor comisioane. „O persoană fizică nu se va mai duce cu geanta plină de bani să cumpere terenuri, case, maşini“, anunţa ministrul, anul trecut, progresul pe care visa să îl impună cu forţa în obiceiurile private de plată ale indivizilor.
Cum ideile cretine mor greu, planurile de introducere a unui plafon pentru plăţile în numerar realizate de persoanele fizice urmează să fie puse în aplicare în perioada următoare, mult „îmbunătăţite“ faţă de varianta iniţială gândită de minister: la tranzacţiile cu maşini, case şi terenuri populaţia nu va mai avea voie deloc să folosească numerar, sub ameninţarea unor amenzi uriaşe.
Cu excepţia bancherilor, care îşi pot freca mâinile în aşteptarea, reacţia mediului privat a fost de stupoare. De ce ar trebui un comerciant să trimită la plimbare un client care vrea să-şi cumpere mobilă, electrocasnice sau o maşină, cu banii jos? Şi ce drept are Guvernul să interzică unui cetăţean plata in numerar atunci când cumpără o casă sau o maşină de la altă persoană fizică şi să-l transforme cu forţa în client bancar?
Realizarea tranzacţiei prin intermediul băncilor are avantaje clare, măcar şi pentru că te scuteşte de riscul plimbării cu sacoşa de bani, dar unii oameni pur şi simplu nu îşi permit sau nu vor să suporte costurile unor comisioane care pot ajunge şi la câteva sute de euro în cazul transferurilor interbancare de valută pentru achiziţia unei case. În mediul rural, conturile bancare sau cardurile sunt rarităţi pentru că în viaţa simplă a majorităţii sătenilor pur şi simplu nu e nevoie de ele. Este treaba bancherilor să-i convingă pe oameni că au avantaje dacă le devin clienţi. „Nevoia“ de a avea un cont nu poate fi impusă de stat. Nici intrarea în relaţii contractuale forţate cu instituţii financiare şi suportarea costurilor serviciilor prestate de acestea. Dincolo de abuzul faţă de proprietatea privată şi de invazia în preferninţele individuale de plată, impunerea unei limite pentru plăţile în numerar realizate între persoane fizice are oricum şanse îndoielnice de succes în combaterea evaziunii, pentru tranzacţiile imobiliare, indiferent de valoarea declarată de cumpărător şi vânzător, impozitele aplicându-se oricum la valori minime prestabilite în grilele notarilor.