Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a vizitat Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu, alături de Prof. Dr. Suciu Nicolae, managerul Institutului și de As. Univ. Dr. Dragoș Crețoiu, coordonatoril Unității de Asistență Materno-Fetală de Excelență, din cadrul Institutului.
S-a discutat despre importanța înființării în România a unui Institut Național de Genomică, al cărui principal scop va fi promovarea medicinei genomice, susținând reformarea cercetării medicale și a serviciilor de sănătate din România.
Ministrul Marcel Boloș a declarat că MFE va începe deja demersurile necesare pentru finanțarea acestui proiect în viitoarea perioadă de programare. „Existența unui astfel de institut în România va permite țării noastre să se alăture altor state și să progreseze în privința geneticii umane și cercetării personalizate din domeniul sănătății. Un astfel de proiect va avea un impact pozitiv deosebit asupra bolnavilor oncologic și tratamentelor personalizate, asupra bolnavilor cu afecțiuni rare sau pentru detectarea anumitor riscuri în sarcină”, a declarat oficialul MFE.
Genomica, știința care se ocupă cu interpretarea clinică a datelor obținute prin secvențierea întregului genom, oferă un diagnostic precis a bolilor cauzate de mutații genetice și un tratament personalizat pentru acestea, activitate ce se află la frontiera medicinei personalizate. Secundar, potențialul de cercetare în acest domeniu, reflectat în rapoartele Națiunilor Unite și în rezoluțiile Organizației Mondiale a Sănătății va contribui semnificativ la dezvoltarea științifică, economică și socială în România.
Scopul Institutului Național de Genomică
Pe plan național:
Reducerea indicatorilor de morbiditate, prin elaborarea și execuția de protocoale și analize genomice de prevenție/ screening, diagnostic și tratament, precum și servicii medicale de înaltă performanță, în domeniile oncologie, cardiologie, endocrinologie, ginecologie, hematologie, medicină internă, gastroenterologie,, pediatrie, ORL, oftalmologie, medicină materno-fetală, geriatrie și boli neurodegenerative;
Secvențierea ADN-ului celulelor tumorale (din tumori sau care circulă în sângele pacienților), cu scopul de a administra tratamente personalizate;
Crearea unei baze de date genomice și clinice pentru România, cu multiple implicații în știință;
Accelerarea substanțială a proiectelor de cercetare genomice din domeniile genomică, proteomică și metabolomică prin analizarea și interpretarea eficientă a datelor;
Valorificarea rezultatelor cercetării din domeniu prin introducerea acestora în circuitul economic sub formă de produse, procese şi servicii noi sau îmbunătăţite;
Suport metodologic în îmbunătățirea cadrului de reglementare a domeniului genomică în România și în prevenirea riscurilor specifice de securitate națională.
Pe plan european:
Participarea la Declarația de Cooperare pentru accesul la cel puțin 1 milion de genomuri secvențiate în Uniunea Europeană până în 2022. Scopul este colaborarea pentru accesul sigur și autorizat la băncile naționale și regionale de date genetice și alte date relevante pentru sănătate, prin integrarea infrastructurii și expertizei europene în genomică, augmentarea valorii investițiilor statelor-membre în acest domeniu și producerea de studii clinice de impact;
Participarea, prin Ministerul Sănătății, la Parteneriatul European pentru Medicină Personalizată, având ca scop finanțarea, implementarea și cooperarea în domeniul medicinei personalizate. Acest parteneriat va avea acces la fonduri nerambursabile specifice.
Pe plan internațional:
Participarea la Programul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – Știință pentru Pace și Prosperitate în domeniul genomicii;
Implementarea Rezoluției WHA57.13 a Organizației Mondiale a Sănătății prin asigurarea contribuției necesare de către guvernele membre și a comunității științifice la progresul genomicii;
Finalizarea studiilor clinice în domeniul telocitelor de către echipa Institutului și trecerea la medicina aplicativă, având ca scop dezvoltarea de noi terapii în regenerarea tisulară și transplantul autolog de telocite, având potențialul de a revoluționa domeniul medicinei regenerative, punând România în fața țărilor concurente.
Institutul Național de Genomică de la București va reprezenta prima infrastructură medicală și de cercetare paneuropeană din sud-estul Europei, în domeniul genomicii.