Comisia de Buget-Finanţe a Senatului a acordat marţi raport favorabil cu amendamente Ordonanţei Guvernului 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Potrivit unui amendament formulat de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, la Ordonanţa 6/2019, firmele aflate în insolvenţă şi care au un plan de restructurare pot participa la licitaţii pentru contracte de achiziţii publice.
„Ce a introdus azi ministrul Finanţelor în proiectul de lege este clar cu dedicaţie pentru anumite firme. (…) Astăzi o firmă căreia i se şterge datoria poate participa. Cei de la Comisia Europeană ar fi foarte interesaţi de acest detaliu”, a spus senatorul PNL Florin Cîţu.
Teodorovici a explicat că există posibilitatea ca prin contract să fie excluse de la licitaţii „firmele care nu au confirmat în angajament”.
„Vorbesc de a stabili un cadru general valabil. Prin partea de documentaţie, de atribuire se pot pune anumite condiţii – firmele care nu au confirmat în contract, în angajament, să nu mai participe. Noi vorbim de partea de zonă fiscală, astfel încât în special firmele cu capital românesc să poată să devină cât mai active”, a arătat Teodorovici.
În continuare, Ordonanţa 6/2019 va intra în dezbaterea plenului Senatului.