Cei care suferă de apnee în somn au nevoie de un aviz medical pentru obţinerea permisului auto
Candidaţii la concursul pentru obţinerea permisului auto sau conducătorii auto pentru care există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv se supun unei consultaţii medicale, pentru obţinerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere, se arată într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
'Permisele de conducere pot fi eliberate candidaţilor sau conducătorilor auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv şi care dovedesc că îşi controlează afecţiunea în mod corespunzător, că respectă un tratament adecvat şi că prezintă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte somnolenţa, dacă este cazul, fapt confirmat de un aviz medical autorizat', precizează proiectul.
Totodată, candidaţii sau conducătorii auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv şi care urmează un tratament trebuie să facă obiectul unei examinări medicale periodice, la intervale care nu depăşesc 3 ani pentru conducătorii auto din grupa I şi un an pentru conducătorii auto din grupa II, pentru a stabili măsura în care respectă tratamentul, necesitatea de a-l continua şi menţinerea unei vigilenţe adecvate.
'Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaţilor sau conducătorilor auto care suferă de afecţiuni neurologice grave, în afara cazului în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat. În consecinţă, tulburările neurologice asociate afecţiunilor sau intervenţiilor chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, conduc la deficienţe senzoriale sau motorii şi afectează echilibrul şi coordonarea trebuie să fie luate în considerare în funcţie de efectele lor funcţionale şi riscurile evolutive. În astfel de cazuri, eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere se poate realiza sub rezerva evaluării periodice, în cazul riscului de agravare', mai menţionează în proiect.
Sindromul de apnee moderată în somn de tip obstructiv corespunde unui număr de episoade de apnee şi hipopnee pe oră (indice apnee-hipopnee) cuprins între 15 şi 29, iar sindromul de apnee severă în somn de tip obstructiv corespunde unui indice de apnee-hipopnee de minim 30, ambele fiind asociate cu somnolenţă diurnă excesivă. AGERPRES