Consilierul municipal Lucian Iliescu (PMP) a iniţiat un proiect de hotărâre conform căruia, începând cu data de 1 ianuarie 2019, se interzice, pe teritoriul municipiului Bucureşti, circulaţia autovehiculelor care sunt încadrate în clasa de poluare 0, 1, 2 sau nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare, zilnic, în intervalul orar 6,00 - 22,00.
De asemenea, din anul 2020 ar urma să fie interzisă în Capitală circulaţia autovehiculelor încadrate în clasa de poluare 3, zilnic, în intervalul orar 6,00 – 22,00, prevede proiectul. Din anul 2021, ar urma să fie interzisă circulaţia autovehiculelor încadrate în clasa de poluare 4, zilnic, în acelaşi intervalul orar.
‘Fac excepţie de la această restricţie: autovehiculele îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectuează transport în comun, ambulanţele, ale celor care îndeplinesc sarcini publice, transportă alimente, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport vehicule care au girofaruri galbene. Totodată, în această categorie de excepţie se încadrează şi autovehiculele diplomaţilor, militare, autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele TV’, se mai arată în proiect.
Conform propunerii, nerespectarea prevederilor ar urma să constituie contravenţie, fiind sancţionată cu amendă de la 500 la 2.000 de lei. Pe parcursul a 60 de zile de la adoptarea hotărârii ar urma să se realizeze o campanie de informare a cetăţenilor prin mass-media, reţele de socializare şi prin afişaj stradal.
Consilierul general a precizat, pentru AGERPRES, că proiectul urmează să intre în dezbatere publică şi că el va figura pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din luna mai.
Lucian Iliescu a spus că a discutat şi cu reprezentanţii altor grupuri politice, pentru a obţine susţinere în vederea adoptării proiectului. În acest context, membrii grupului ALDE au anunţat că vor face un amendament referitor la maşinile de epocă.
În expunerea de motive se arată că Bucureştiul este unul dintre oraşele europene cu cel mai înalt nivel de poluare, mai ales a aerului. Se menţionează că, potrivit datelor Oficiului European de Statistică, în anul 2015 doar 22% dintre locuitorii Capitalei se declarau mulţumiţi de calitatea aerului şi 31% de nivelul de zgomot din oraş.
‘În contextul Directivei UE 2008/50/EC privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa, al măsurilor restrictive privind circulaţia autovehiculelor care sunt încadrate în clasa de poluare 0, 1, 2, 3, 4 sau nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare, pe care tot mai multe oraşe europene le iau, se constată că, odată cu eliminarea timbrului de mediu pentru autovehicule, numărul de maşini poluante care circulă în ţară şi cu atât mai mult în Bucureşti a crescut substanţial. Este imperios necesar a se lua măsuri de descurajare a circulaţiei cu autovehicule poluante în oraş şi, venind în întâmpinarea şi completarea măsurilor de eliminare a parcului auto poluante care se regăsesc în propunerea PMB a Planului Integrat de Calitate a Aerului în municipiul Bucureşti, consider oportună restricţionarea circulaţiei, cel puţin pe timpul zilei, a acestui tip de autovehicule. Efectele acestei reglementări sunt pozitive atât pentru mediu (reducerea poluării din aer), cât şi pentru decongestionarea traficului în Bucureşti’, a apreciat consilierul general. AGERPRES