Proiect controversat depus în Parlament! Iordache și Stănescu facilitează abuzurile polițiștilor! Înregistrarea audio a unei ilegalități devine inutilă

Polițiștii români au amendat de două ori mai mulți cetățeni decât au testat medicii suspecți de COVID-19. Mediul online mustește de exemple ale abuzurilor polițiștilor. Cu toate acestea, patru parlamentari PSD, printre care și Florin Iordache și Paul Stănescu, au depus un proiect de lege care le dă dreptul polițiștilor să abuzeze fără aproape nicio teamă de repercursiuni legale.

Numărul mare de amenzi aplicate de polițiștii români în această perioadă, sumele fiind dintre cele mai mari din Europa, au atras atenția presei internaționale. Dar și mai mult vor atrage atenția, probabil, numărul mare de abuzuri din această perioadă. Vom vedea asta când oamenii vor ajunge în fața instanțelor. Cu toate acestea, patru parlamentari PSD s-au gândit să le întărească libertatea de a face abuzuri. Proiectul de lege poate fi citit pe site-ul Senatului.

Conform unui proiect de lege depus la Senat, oameni nu vor mai avea voie să transmită pe Facebook actele de eroism ale polițiștilor, iar în cazul unei contestații înregistrările audio nu vor fi luate în considerare. Conform proiectului de lege contestația se face ”doar prin administrarea probei cu martori sau înscrisuri”. Practic, dacă ai ghinionul să te întâlnești cu un echipaj de poliție atunci când ești singur iar echipajul e din seria celor puși pe stabilit recordul de amenzi, nu ai nicio șansă la contestație. Că nu există martori. Înregistrarea cu telefonul mobil devine inutilă.

Proiectul de lege a fost analizat de avocatul Florin Amariei pe site-ul e-Juridic.manager.ro. Iată analiza specialistului.

”Prezumția de legalitate urmează a fi introdusă în Statutul polițistului, prevedere care garantează din start că ofițerul acționează în interesul legii și este fidel normelor în vigoare. Nouă măsură stabilește astfel că românii opriți sau controlați inopinat de Poliție nu se vor mai putea certă cu angajații MAI. Comportamentul sfidător nu va mai fi acceptat.

Pe scurt, prezumția de legalitate înseamnă că în momentul întâlnirii cu un polițist, jandarm sau alt cadru autorizat pentru păstrarea ordinii și liniștii publice nu vor mai putea există contestări verbale, transmisiuni live pe rețelele de socializare, negocieri și alte discuții din partea celor care fac obiectul chestionării de către reprezentanții autorităților. Se presupune automat că angajații MAI acționează în spiritul legii, nu își depășesc atribuțiile și nici nu fac abuz de putere. Practic, odată ce acest proiect devine lege, românii nu vor putea să se mai certe la față locului cu polițiștii. Eventualele nedreptăți vor trebui dovedite în instanța sau prin anchete interne ale instituțiilor de forță.

Inițiatorii proiectului de lege au avut în vedere la elaborarea actului faptul că nivelul autorității polițiștilor în spațiul public este în scădere și au subliniat faptul că respectul și încrederea arătate de cetățeni sunt în continuare pe o pantă descendența.

„Având în vedere (…) contextul excepțional în care se regăsește întreagă societate românească, alături de comunitatea internațională, determinată de pandemia epidemiologică a coronavirusului SARS-CoV-2, care a atras prin măsurile speciale impuse o creștere a numărului infracțiunilor împotriva forțelor de ordine publică, apreciem că este utilă această intervenție legislativă cu scopul întăririi încrederii în polițiștii români”, arată parlamentarii în expunerea de motive atașată proiectului de lege.

Propunerea de act normativ include, așadar, în Statutul polițistului prezumția de legalitate asupra faptelor și actelor prin care polițiștii își îndeplinesc atribuțiile și activitățile. Prin acest act, susțîn inițiatorii, se instaurează un just echilibru pentru ambele părți implicate în procesul de menținere a ordinii publice, „persoanele nemaiputând să conteste/se manifeste în mod public sfidător și chiar să ultragieze invocând presupuse nelegalități, acestea putând fi constatate doar pe căile prescrise de lege”.

Prin proiect se evidențiază, totodată, faptul că polițistul are statut special datorită specificului muncii sale și a pericolului la care este supus el și familia să, exercițiul autorității publice implicând de acum fermitate evidență.

Inițiativa mai cuprinde și noi facilități pentru polițiști, în sensul că mutarea și delegarea vor fi însoțite de avantaje noi.”