Kazahstanul poartă discuţii cu Rusia asupra unui proiect de gazoduct spre China.
„Kazahstanul a propus (companiei ruse) Gazprom să analizeze noi căi de tranzit pentru gazul rusesc spre China, ţinând cont de aprovizionarea cu gaz a pieţei interne”, a declarat pentru AFP un purtător al companiei gaziere kazahe Qazaqgaz.
După sancţiunile occidentale legate de invazia asupra Ucrainei, sancţiuni ce i-au închis aproape în totalitate accesul pe piaţa europeană, Moscova preconizează să-şi întărească relaţiile cu Asia, unde cererea energetică este puternică.
Exporturile de gaz rusesc au scăzut cu un sfert în 2022
Anul trecut, exporturile de gaz rusesc au scăzut cu un sfert, însă livrările prin gazoductul „Forţa Siberiei”, cu destinaţia China, au atins un maxim istoric. Mai mult, Gazprom intenţionează să înceapă din 2024 construcţia unui nou gazoduct, „Forţa Siberiei 2”, spre nord-vestul Chinei, a arătat AFP.
Rusia, fostă putere tutelară, şi-a consolidat de asemenea relaţiile energetice cu Kazahstanul şi Uzbekistanul, cele două puteri economice din Asia Centrală semnând foi de parcurs cu Gazprom, care poate utiliza infrastructuri ce datează din epoca sovietică.
Pentru prima dată, gazul rusesc ar urma să fie vie livrat în martie în Uzbekistan, care se confruntă cu o gravă criză energetică, în pofida faptului că este bogată în resurse naturale.
Premierul kazah a cerut să se rezolve problema gazificării
Şi, chiar dacă teritoriul Kazahstanului este bogat în hidrocarburi, mai puţin de 60% dintre cei 19 milioane de locuitori ai acestei ţări, cu o suprafaţă cât de cinci ori teritoriul Franţei, au acces la gaz, subliniază AFP.
Premierul kazah Alihan Smailov i-a cerut săptămâna aceasta guvernului său să rezolve o dată pentru totdeauna problema gazificării regiunilor din nord şi din est.
În afară de acest proiect de gazoduct internaţional, Kazahstanul preconizează construcţia unui gazoduct care să lege vestul şi estul ţării şi trebuie să tranşeze între cele două opţiuni până pe 1 mai, la cererea premierului.