Ministrul Energiei și directorul general al Transgaz au semnat contractul pentru o conductă importantă. Ea va alimenta Centrala Mintia. Sebastian Burduja a calificat acest proiect drept „grandios”. Despre ce e vorba, mai exact?
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și directorul general al operatorului național Transgaz, Ion Sterian, au oficializat semnarea contractului de finanțare pentru Conducta de transport gaze naturale care va alimenta Centralei Mintia.
Sebastian Burduja a subliniat că semnarea acestui contract reprezintă un progres semnificativ către punerea în funcțiune a Centralei Mintia în 2026. Proiectul asigură materie primă, gazul, pentru centrală. El a evidențiat caracterul grandios al proiectului. Ministrul a menționat că va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, având o putere instalată de 1.700 MW.
Sebastian Burduja a dat detalii despre acest contract
„Este un pas înainte pentru ca în 2026 această centrală să fie pusă în funcțiune. Asigurăm practic materia primă, gazul, pentru centrală. Este un proiect grandios, cea mai mare centrală pe gaz din Europa – 1.700 MW putere instalată”, a declarat Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a subliniat că acest proiect va aduce beneficii semnificative românilor. Acesta a indicat inclusiv crearea a peste 1.200 de locuri de muncă în timpul construcției centralei. De asemenea, a evidențiat importanța asigurării unei surse sigure de energie.
Va fi cea mai eficientă centrală
Sebastian Burduja a indicat și eficiența centrală, care se va situa printre cele mai eficiente din Europa, având un randament de 64%. În opinia sa, acest proiect susține eforturile României în tranziția verde.
Totodată, se are în vedere înlocuirea cărbunelui din mixul energetic cu gaze naturale, o resursă strategică la care țara are acces.
„Acest proiect înseamnă pentru români locuri de muncă, vorbim de peste 1.200 de locuri de muncă pe perioada construcţiei centralei, vorbim de o energie sigură produsă în bandă, vorbim de cea mai eficientă centrală din Europa, cu un randament de 64% şi, deci, de un sprijin substanţial pe care România îl primeşte pe traiectoria de tranziţie verde şi de înlocuire a cărbunelui din mixul energetic cu gaze naturale, o resursă strategică la care România are acces”, a competat ministrul Energiei.
Ce înseamnă semnarea contractului de finanțare
Ion Sterian, directorul general al Transgaz, a explicat ce înseamnă semnarea contractului de finanțare pentru proiectul Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei Mintia, din Fondul pentru Modernizare.
Acest lucru demonstrează angajamentul ferm al companiei în continuarea eforturilor pentru obținerea de finanțări nerambursabile. Conform acestuia, demersul este parte a programului strategic de investiții în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale.
„Prin semnarea contractului de finanțare din Fondul pentru Modernizare, respectiv proiectul de investiții Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei Mintia (cuprinzând alți consumatori industriali și casnici), cu toate că asigură doar 11% din valoarea investițională, Transgaz își reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile pentru obținerea de finanțări nerambursabile în scopul implementării programului strategic de investiții în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale”, a declarat Ion Sterian, director general al Transgaz.
Centrala de la Mintia are o capacitate de 1700 MW
Șeful Transgaz a evidențiat că Centrala de la Mintia are o capacitate de 1700 MW și un consum anual de 2,5 miliarde de metri cubi de gaz. Ea va deveni cel mai mare consumator de gaze naturale din România. Acest lucru va contribui semnificativ la creșterea consumului de gaze naturale al țării. Prin intermediul acestui gazoduct, toate unitățile administrative traversate vor fi conectate. Ele vor susține astfel dezvoltarea economică a regiunii și îmbunătățirea nivelului de trai al comunităților.
Investiția demonstrează contribuția continuă a Transgaz la dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, prin utilizarea eficientă a gazului. E vorba inclusiv a celui extras din perimetrele offshore din Marea Neagră. Astfel, se consolidează astfel securitatea energetică națională, regională și europeană.
„La o capacitate de 1700 MW, cu un consum anual de 2,5 miliarde metri cubi de gaz, Centrala de la Mintia, devine practic, cel mai mare consumator de gaze naturale din țara noastră și va contribui semnificativ la creșterea consumului de gaze naturale al României. La acest gazoduct se vor racorda toate unitățile administrativ-teritoriale traversate de acesta, contribuind astfel la dezvoltarea economică a regiunii și la creșterea standardului de viață al comunității.
Și prin această investiție, Transgaz continuă să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, prin valorificarea superioară, în interiorul țării, a gazului care urmează să fie extras din perimetrele offshore din Marea Neagră, la creșterea și consolidarea securității energetice naționale, regionale și europene”, a subliniat șeful Transgaz.
Proiectul are o valoare totală de 300,68 milioane de lei
Proiectul are o valoare totală de 300,68 milioane de lei (echivalentul a 60,42 milioane de euro). Din aceștia, finanțarea din Fondul pentru Modernizare se ridică la 33,97 milioane de lei (aproximativ 6,82 milioane de euro).
Amplasarea lucrărilor pentru conducta de transport gaze naturale destinate alimentării Centralei Mintia se va face în extravilanul și intravilanul comunelor:
- Sântămăria
- Orlea,
- Bretea Română,
- Băcia,
- Cârjiți,
- Vețel,
și în orașele:
- Călan,
- Hunedoara
- Deva, pe o distanță totală de 56,5 kilometri.
Proiectul „Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea Centralei Mintia” a fost declarat proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale.