Senatorul UDMR Vegh Alexandru a propus, într-o iniţiativă legislativă, să se interzică publicitatea explicită pentru produselele medicamentoase în programele radio-tv, dar şi interzicerea publicităţii pentru farmacii, care induce ideea că acestea ar fi un model pentru alte farmacii.
Poiectul prevede că se interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune.
Publicitatea pentru alte modalităţi decât cea explicită este permisă numai pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripţie medicală, pentru care materialele publicitare vor fi aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului.
În propunerea legislativă se mai prevede că este interzisă publicitatea pentru farmacii difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, care induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celalte farmacii, precum şi publicitatea la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente. Comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale sunt interzise, se mai arată în proiect.
"Venim cu această iniţiativă dată fiind amploarea pe care a luat-o publicitatea ascunsă la medicamente şi influenţa negativă şi înşelătoare pe care o are asupra populaţiei, aspecte care se datorează, în general, publicităţii prin televiziune şi radiodifuziune, surse de informaţii care ajung la un număr foarte mare de persoane", susţine iniţiatorul, în expunerea de motive.
El mai apreciază că "automedicaţia poate duce la complicaţii grave de sănătate, iar pacienţii nu ar trebui să se trateze «după ureche», în baza celor auzite la radio sau la televizor despre un medicament, exagerarea proprietăţilor terapeutice ale unor medicamente în cadrul reclamelor încurajând automedicaţia, prin inducerea în rândul populaţiei insuficient educate medical a ideii că boli grave pot fi tratate fără intervenţia medicului".
Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.
SURSA: Mediafax