Rusia intenționează să transforme plutoniul rezultat din câteva mii de focoase nucleare scoase din funcțiune în energie electrică. Uzina care va realiza această conversie ar trebui să fie gata în maximum un an. Specialiștii se tem însă că presiunea timpului și sistemul de răcire vulnerabil pot transforma proiectul într-unul extrem de riscant.
„Zarechnîi – Orașul nostru nuclear”, scrie mare pe un afiș amplasat la intrarea într-o mică localitate, Beloiarsk, aflată la circa 50 km de Ekaterinburg. Cu nu mai mult de 30.000 de locuitori, orășelul amplasat în Urali ascunde o uzină atomoelectrică al cărei reactor, numărul 3, face parte din categoria celor „rapide” și utilizează o tehnologie pe care majoritatea țărilor din lume o consideră aproape imposibil de controlat. Cu toate acestea, acest grup de 600 megawati funcționează de 32 de ani, în mare măsură, fără evenimente neplăcute. Conform publicației germane Der Speigel, acesta este singurul „reactor rapid” din lume care funcționează la capacitate maximă.
În ciuda riscurilor prezentate de reactorul 3, ruși au început, la doar câteva zeci de metri distanță, construcția unei a patra unități. Instalația cu pricina are, pe lângă rolul său economic, o importanță politică mondială. Asta pentru că trebuie să utilizeze plutoniul rezultat din distrugerea celor 17.000 de focoase nucleare pe care președinții Rusiei și Statelor Unite au decis să le retragă prin tratatul semnat pe 13 iulie 2011. Decizia rușilor de a utiliza un „reactor rapid” pentru a scăpa de 68 de tone de plutoniu este considerată de mulți specialiști ca fiind hazardată și chiar periculoasă. Nicio țară din lume nu a avut până acum curajul de a utiliza în scopuri civile o astfel de tehnologie.
Pericolul reprezentat de transformarea plutoniului în energie prin utilizarea „metodei rapide” este subliniat și de faptul că americanii au decis să își îndeplinească partea lor din tratat utilizând reactoare din centrale tradiționale, chiar dacă metoda necesită un timp mai îndelungat. Totuși, americanii par a avea încredere în proiectul rus. Sau poate își doresc atât de mult să grăbească distrugerea armelor sovietice încât au fost de acord să finanțeze construirea reactorului 4 de la Beloiarsk cu cel puțin 300 de milioane de dolari.
Unul dintre specialiștii care lucrează la construirea „reactorului rapid” a declarat, sub protecția anonimatului, pentru Der Spiegel că „este posibil să avem probleme. Un reactor nuclear nu se construiește sub presiunea timpului. Cu atât mai puțin unul atât de complicat”. Muncitorul rus a explicat jurnaliștilor că, pe lângă combustibilul extrem de periculos, o amenințare enormă rezultă și din utilizarea unui sistem de răcire cu sodiu lichid care se aprinde la orice contact cu aerul.
Măreția transformată în blestem
Ceea ce a însemnat putere în timpul cursei înarmărilor a devenit, odată cu terminarea războiului rece, un blestem. Pentru ambele mari puteri nucleare ale lumii. Asta pentru că plutoniul rezultat din distrugerea rachetelor este complet inutil penmtru uzul civil și, în plus, este extrem de nociv. Ani de-a rândul experții în domeniu au recomandat stocarea în depozite permanente ca unică soluție însă acest „aranjament” a devenit atât de costisitor și de greu de realizat încât acum sunt necesare soluții alternative. Încă din 1993 americanii au înțeles această realitate și au acceptat să cumpere 500 de tone de uraniu de la fostul rival pentru a fi siguri că nu va ajunge pe mâini nesigure. Numai că, pe atunci, specialiștii din SUA au ales să dilueze uraniul militar până la un nivel adecvat utilizării într-o intalație nucleară civilă în timp ce, acum, rușii par să aleagă varianta mult mai rapidă dar și mult mai riscantă. Mai mult chiar, plutoniul nu este uraniu. Este mult mai toxic și radioactiv și nu este nici la fel de ușor de diluat. Probabil tocmai de aceea rușii sunt dispuși să riște pentru a grăbi procedurile de distrugere.