Proiectarea și execuția Autostrăzii de Centură București poate să înceapă. CNAIR a desemnat câștigătorul

autostrada

Sursa: capital.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis un comunicat de presă prin care informează că a ales un câștigător pentru proiectarea și execuția a 19 kilometri din Autostrada de Centură București.

Contractul „Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centura Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 2: km 20+000-km 39+000”, în valoare de 831.920.653,34 lei (fără TVA), va avea o durată de 12 luni pentru proiectare, respectiv de 22 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Ofertantul câştigător oferă o perioadă de garanţie a lucrărilor de zece ani.

Autostrada Centura Bucureşti km 0+000 – km 100+900 – Centura Nord face parte integrantă din Coridorul Pan-European numărul IV, care traversează România de la Vest la Est, pe direcţia Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa, arată CNAIR.

Nicușor Dan susține că este nevoie de o astfel de autostradă

La începutul lunii octombrie, după ce a câștigat alegerile locale din acest an, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că este nevoie de Autostrada de Centură a Capitalei pentru a face traficul din București să nu mai fie atât de încărcat.

„Bucureștiul este obligat să colaboreze cu Ministerul Transporturilor, pentru că multe din lucrurile pe care trebuie să le facem în ceea ce privește mobilitatea în București ține de colaborarea cu acest minister.

Trebuie să luăm presiunea de trafic de pe București și ca să luăm presiunea pe trafic trebuie să avem o consolidare a transportului public, trebuie să avem marile parcări în intrarea în oraș, trebuie să avem Șoseaua de Centură și trebuie să avem Autostradă de Centură. Deci, am vorbit astăzi de investițiile pe care MT urmează să le facă”, a spus Nicușor Dan.

Și Orban este de acord cu proiectul

Tot în aceeași zi în care Nicușor Dan declara că trebuie să se ia presiunea de trafic de pe București, premierul Ludovic Orban susținea că Bucureștiul are nevoie de multe proiecte, proiecte care au fost blocate în ultimii 12 ani de primarii social-democrați.

Acesta a mai subliniat că este nevoie ca actuala centură să fie lărgită la patru benzi pentru a duce la o creștere a mobilității.

„În ultimii 12 ani, atât primarii generali proveniți din PSD cât și Guvernele PSD au ținut Bucureștiul pe loc și au împiedicat realizarea marilor proiecte pentru București. Începând cu data de 27 septembrie lucrurile s-au schimbat radical în bine. Avem un primar general care cunoaște bine lucrurile și care are soluții are trebuie puse în practică. Reafirm hotărârea fermă ca a susține toate proiectele Capitalei.

Aceste proiecte trebuiau făcute de zece ani, însă oameni preocupați de funcții nu le-au făcut. Până la sfârșitul anului ne-am propus să începem toate lucrurile pe toate tronsoanele de pe Autostrada de Sud și să încheiem contractele de execuție pentru centura din zona de Sud.

În ceea ce privește actuala centură pentru lărgirea la patru benzi am discutat cu domnul primar general și despre lărgirea la patru benzi spre sud, ca să crească mobilitatea. Urmează să se realizeze un studiu de fezabilitate care vizează dezvoltarea tututot tronsoanelor de transport feroviar ale Bucureștiului. Și în privința metroului avem proiectele puse pe hârtie și finanțare”, a declarat Orban.