Proiecte de 50 milioane lei, contractate prin OIPSI, semnate, luni, de Ministerul Societăţii Informaţionale

Proiecte în valoare de 50 de milioane de lei privind creşterea competitivităţii economice, au fost parafate, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de către Dan Nica, ministrul Societăţii Informaţionale, cu 61 de beneficiari ai fondurilor europene prin intermediul Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI).

"În momentul când am preluat guvernarea, în mai 2012, am găsit 3.000 de proiecte nedeschise, stivuite, afişate pe toate culoarele acestui minister. Atunci, în regim de urgenţă, am cerut fonduri de asistenţă urgentă. În iulie, am reuşit să pornim o licitaţie pe care am definitivat-o în februarie 2013, pentru că suntem în ţara contestaţiilor. Îmi cer scuze în numele vechii conduceri pentru problemele create, pentru că au fost instituţii care au trebuit să aştepte. Toate proiectele vor fi finalizate. Prima tranşă este gata astăzi (…) Este vorba despre 50 de milioane de lei în proiecte semnate, mai sunt 50 de proiecte care urmează să primească finanţare, dar mai erau câteva detalii de pus la punct", a afirmat Nica.

Potrivit ministrului Societăţii Informaţionale, în decursul lunii mai aproape 2.500 de beneficiari vor primi cereri de rambursare, în timp ce, la ora actuală, gradul de angajare a cheltuielilor a ajuns la 120%.

"Ritmul în care noi contractăm este dat de beneficiar. Celor care aşteptau din aprilie 2011, li se vor rambursa banii. Pentru toţi aceştia, cererile de rambursare sunt pregătite. 99% dintre aceste cereri sunt eronate, ceea ce duce la întârzieri nu din vina noastră, ci din cauza beneficiarilor. De asemenea, 2.470 de proiecte sunt gata, în acest moment, să fie trimise în cursul lunii mai către beneficiari. Acest efort este unul în care avem nevoie de o participare din partea beneficiarilor în modul în care îşi exercită obligaţiile. Pentru au avea întârzieri şi neplăceri, mai bine cereţi lămuriri. Este un moment deosebit. Avem astăzi un grad de angajare a cheltuielilor de 120% pe programul pe care îl gestionăm. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere să gestionăm situaţia", a menţionat oficialul MSI.

Conform ministerului de resort, din totalul de aproximativ 2.500 de proiecte neevaluate, pentru 1.870 dintre acestea procesul se va încheia până pe 15 mai 2013, iar până la finele aceleiaşi luni urmează să fie finalizată evaluarea altor 600 de proiecte, care vor fi pregătite pentru încheierea contractelor.

Din data de 15 decembrie 2012 şi până în prezent, prin intermediul OIPSI, au fost semnate 184 de contracte, în valoare de 162.442.036 lei. Printre beneficiarii care au semnat contracte cu OIPSI, începând din 18 decembrie 2012, se află 19 spitale din întreaga ţară: Braşov, Mureş, Galaţi, Iaşi, Bacău, Dolj, Gorj şi Vâlcea. Cea mai mare valoare de proiect evaluată în această perioadă este de aproximativ 154 milioane de lei.

La ora actuală, sunt externalizate pentru rambursare 300 de cereri în valoare totală de 173 milioane lei, proces care va fi încheiat până la sfârşitul lunii iunie a.c., cea mai veche cerere din lot fiind din aprilie 2011, pentru UAT Târgu Mureş.

OIPSI este organizat la nivel de direcţie generală în cadrul MSI cu scopul de a gestiona proiectele finanţate din Fonduri Structurale în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC), prin implementarea operaţiunilor Axei III din Programul Operaţional Sectorial (POS) Creşterea Competitivităţii Economice.

Organismul intermediar asigură suport companiilor sau autorităţilor publice româneşti interesate să elaboreze proiecte în domeniul TIC.
Sursa: Agerpres