Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Cluj, că ministerul pe care îl conduce a publicat, pe site-ul său, lista celor 116 proiecte, în valoare totală de 320 de milioane de euro, pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale.
„Întreprinderile acestea sociale vor fi subvenţionate cu granturi, cu sume nerambursabile de către entităţile pe care noi le finanţăm, cum este astăzi cazul primăriilor cu care am semnat contracte de finanţare; granturile sunt de maximum 100.000 de euro, în funcţie de numărul de locuri de muncă create de fiecare întreprindere socială. Ministerul Fondurilor Europene finanţează un număr total de 116 astfel de proiecte, (…) organizaţii, primării, entităţi care primesc bani pentru a sprijini crearea de noi întreprinderi sociale. Bugetul total pentru aceste 116 proiecte este de 320 de milioane de euro. Ne aşteptăm să creăm peste 2.100, 2.200 de întreprinderi sociale prin intermediul acestui buget”, a spus Roxana Mînzatu.
Ministrul a semnat, miercuri, şi câteva astfel de contracte.
„Am semnat câteva contracte de finanţare din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, ceea ce înseamnă crearea de întreprinderi sociale. Practic, primarii cu care am semnat astăzi contractele de finanţare sunt susţinuţi cu fonduri nerambursabile în proiecte care valorează 10-12 milioane de lei pentru a dezvolta economia socială, un concept nou şi îi felicit pentru curajul de a investi şi energie şi bani şi încredere în acest tip de concept pentru comunităţile domniilor lor. Prin banii pe care îi oferim, cel mai important e că vor putea subvenţiona înfiinţarea de întreprinderi sociale”, a mai spus Roxana Mînzatu.
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a participat miercuri, la Cluj-Napoca, şi la prima întâlnire din seria conferinţelor ‘Pactul pentru Muncă’, organizate de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG).