Proiecte uriașe pentru România anunțate de șeful PSD, Liviu Dragnea. Se fac mai multe autostrăzi și șosele de mare viteză. Liderul Camerei Deputaților a anunțat mai multe contracte parafate.
Anunțuri extrem de importante ale lui Liviu Dragnea cu doar câteva zile înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis. Liderul PSD a spus că lucrările la drumul expres Craiova-Pitești sunt foarte aproape de a fi demarate, dar asta nu e tot. Și autostrada Ploiești Brașov a fost dată pe mâna unui cosorțiu chinezo-turcesc, în parteneriat public-privat.
” Regretăm că încă nu e vindecat cancerul cu contestarea lucrărilor. Când va intra vom avea o altă viteză de execuție. Încep lucrările la drumul expres Craiova-Pitești. E o firmă serioasă, una de cuvânt, românească. Autostrada dorită Ploiești-Brașov e în fază finală. S-a desemnat câștigătorul. O firmă chineză și una turcească. Încep negocierile finală. A intrat în linie dreaptă și se va face prin parteneriat public privat”, a anunțat Dragnea.
Dragnea a mai promis un alt proiect uriaș. „Autostrada Sudului va lega Bucureștiul, Craiova și Turnu Severin se va face tot în parteneriat public privat. Va face legătura între Portul Constanța, București, Turnu Severin și vestul Europei. E o alternative serioasă între Marea Neagră și Europa”, a mai spus șeful PSD.