Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 231,1 miliarde lei, reprezentând 31% din PIB, cheltuielile bugetului general consolidat sunt estimate la 252 de miliarde lei (33,8% din PIB), iar deficitul bugetar (cash) pe anul 2016 este estimat la 2,8% din PIB, ceea ce corespunde unui deficit ESA de 2,95% din PIB şi unui deficit structural de 2,73% din PIB.
Pentru anul viitor se estimează o creştere economică de 4,1%, în condiţiile aplicării măsurilor de stimulare economică cuprinse în noul Cod Fiscal, precum şi majorarea cu 3,5% a numărului mediu de salariaţi, în paralel cu diminuarea ratei şomajului, de la 5,1% la sfârşitul acestui an, la 4,8% la finalul anului 2016.
Câştigul salarial mediu brut pe economie va creşte cu 7,2%, ceea ce creează premisele de majorare a câştigului salarial real pe economie cu 6,6 %, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, estimarea cheltuielilor bugetului general consolidat a avut în vedere impactul măsurilor adoptate în acest an de Guvern şi de Parlament, care vor avea drept efect majorarea cu aproximativ 13 miliarde de lei a cheltuielilor bugetare. De asemenea, s-a avut în vedere majorarea punctului de pensie cu 5%, începând cu 1 ianuarie 2016.
La construcţia bugetului general consolidat au fost incluse pentru sănătate cheltuieli de 31,2 miliarde lei, reprezentând 4,2% din PIB, cu 3,1 miliarde lei mai mult decât în anul 2015 şi cu 4,5 miliarde lei mai mult comparativ cu 2014.
'În vederea creşterii calităţii serviciilor medicale vor fi continuate proiectele şi programele aflate în derulare şi, totodată, vor fi iniţiate noi programe naţionale. Între acestea menţionam Programul Naţional pentru Arşi, prin care se vor înfiinţa 4 centre de arşi (Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara, Bucureşti). De asemenea, se are în vedere accelerarea construirii celor 3 spitale regionale din Cluj, Iaşi, Craiova pentru care sunt alocate fonduri nerambursabile în valoare de 320 milioane euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională', se menţionează în comunicat.
Pentru educaţie, cheltuielile vor fi de 27 miliarde lei, reprezentând 3,6% din PIB, cu 2,4 miliarde lei mai mult decât în anul 2015 (exclusiv sumele aferente titlurilor executorii) şi cu 6 miliarde lei mai mult decât în anul 2014 (exclusiv sumele aferente titlurilor executorii), iar pentru cercetare de 2,7 miliarde de lei, cu 23% mai mult decât fondurile alocate în 2015.
Cheltuielile incluse pentru Apărare, la construcţia bugetului general consolidat, sunt de 12,8 miliarde lei, reprezentând 1,7% din PIB, cu 2,4 miliarde lei mai mult decât în anul 2015, iar pentru asigurări şi asistenţă socială de 83,3 miliarde lei, reprezentând 11,1% din PIB, cu 3,2 miliarde lei mai mult decât în anul 2015 şi cu 7,9 miliarde lei peste cele din 2014.
Cheltuielile cu investiţii cuprinse în bugetul general consolidat sunt în sumă de 37,7 miliarde lei reprezentând 5,1% din PIB. Creşterea faţă de estimările pentru 2015 este de peste 4 miliarde de lei. Sumele suplimentare sunt alocate în special pentru proiecte din domeniul transporturilor, apărării, educaţiei şi pentru finalizarea proiectelor din cadrul programelor cu finanţare nerambursabilă de la UE aferentă exerciţiului financiar 2007 – 2013.
Suma alocată (din fonduri naţionale şi europene) pentru investiţii în infrastructură se ridică la aproape 4 miliarde de lei.
'În funcţie de ritmul de realizare a lucrărilor de investiţii în domeniul transporturilor, fondurile alocate din buget vor putea fi suplimentate cu până la 2 miliarde de lei, printr-un mecanism deja convenit cu Ministerul Finanţelor Publice. Măsura are scopul de a preîntâmpina eventuale blocaje financiare în situaţia în care lucrările ar fi realizate într-un ritm mai rapid decât se estimează', se precizează în comunicat.
Cele mai importante sume se îndreaptă către continuarea următoarelor proiecte: Autostrada Transilvania – 450 milioane de lei, Autostrada Lugoj- Deva- 348 milioane lei, Autostrada Sebeş-Turda- 247 milioane lei, Autostrada Cîmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş – 230 milioane lei, modernizare CF Sighişoara – Coşlariu – Simeria – 542 milioane lei, Modernizare CF km. 614 – Gurasada – Simeria – 348 milioane lei, modernizarea căii ferate Braşov – Sighişoara – 887 milioane lei, Magistrala V Metrou, Etapa I- A Drumul Taberei- Universitate- 558 milioane lei, Magistrala IV Metrou – 270 milioane lei,
Pentru educaţie s-au bugetat pentru investiţii 1,7 miliarde de lei, bani alocaţi pentru proiecte de amenajare şi modernizare a unor unităţi de învăţământ. Din această sumă, aproape 400 de milioane de lei sunt destinate continuării proiectului de cercetare ELI – The Extreme Light Infrastructure, de la Măgurele.
Suma bugetată pentru investiţii în sănătate este de 611 milioane de lei, bani ce vor merge către expertiză, proiectarea, asistenţa tehnică, precum şi pentru extinderea şi dotarea unor secţii specializate din spitale, iar pentru cele în apărare de 2,7 miliarde de lei, bani destinaţi achiziţiilor pentru înzestrarea armatei şi creşterea stării de operativitate a echipamentelor militare existente.
La construcţia bugetară s-a avut în vedere faptul că, în 2016, asemenea anilor precedenţi, nu vor fi acordate o serie de drepturi personalului bugetar (acordarea tichetelor de masă, voucherelor de vacanţă, plata orelor suplimentare).
Totodată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine în 2016 la nivelul lunii decembrie 2015, în măsura în care personalul bugetar îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Nivelul acestora include majorările salariale aprobate de Guvern şi Parlament în cursul acestui an (majorarea cu 25% a salariilor pentru personalul din unităţile sanitare, majorarea cu 15% a salariilor pentru personalul din sistemul de învăţământ, majorarea cu 12% a salariilor pentru personalul din instituţiile publice de subordonare locală, majorarea cu 25% a salariilor pentru personalul din sistemul de asistenţă socială, majorarea cu 10% a salariilor pentru restul personalului bugetar, actualizare normă de hrană şi echipament pentru militari şi poliţişti).
Astfel, tot în şedinţa de miercuri, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Potrivit actului normativ, se va menţine aplicarea, şi în 2016, a unor măsuri aprobate în anii anteriori, care au ca obiect limitarea cheltuielilor bugetului general consolidat, respectiv neacordarea de premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă, indemnizaţii la ieşirea la pensie, trecerea în rezervă sau retragere, precum şi menţinerea la nivelul acordat pentru luna decembrie 2015 indemnizaţiilor de care beneficiază unele categorii de persoane (academicieni, revoluţionari, artişti).
Totodată, se propune ca muncă suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru să fie compensată numai cu timp liber corespunzător.
O altă măsură inclusă în actul normativ precizează că plata titlurilor devenite executorii în cursul anului 2016, care au ca obiect atât acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cât şi dobânda legală aferentă unor astfel de drepturi, să se realizeze după o procedură similară titlurilor devenite executorii în anii anteriori, respectiv eşalonat, pe o perioadă de 5 ani.
De asemenea, actul normativ stabileşte că vor fi menţinute şi în 2016 prevederile privind impozitarea resurselor naturale aplicate în anii 2014-2015.
În ceea ce priveşte termenul până la care cota de contribuţie la pilonul II de pensii urmează să atingă pragul maxim de 6%, Ordonată de Urgenţă stabileşte amânarea până în anul 2017. În 2016, contribuţia se va majora cu 0,1 puncte procentuale, iar în anul 2017 cu 0,9 puncte procentuale.
Tot astăzi, Guvernul a adoptat proiectul Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016. Proiectul a fost elaborat pe baza obiectivelor, măsurilor şi ţintelor prevăzute în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018.
Proiectul de act normativ va fi depus la Parlament, însoţit de Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018 aprobată de Guvern, ca document de fundamentare.
'Plafoanele de cheltuieli prevăzute în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018, reprezintă limite maxime. Acestea sunt indicative şi pot fi revizuite potrivit prevederilor Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, nr. 69/2010, republicată', se mai menţionează în comunicatul Executivului.
Potrivit proiectului de lege, plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB, este, în anul 2016, de -2,80% (deficit cash), iar în anul 2017, de – 2,77%. Plafonul cheltuielilor de personal a bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB, este de 7,7% în anul 2016 şi de 7,4 % în anul 2017. La elaborarea proiectului legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2016 şi 2017, plafoanele acestor indicatori sunt obligatorii.
Plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârşitul anului 2016, este de 41% din PIB, luând în considerare potenţialele prefinanţări ce vor putea fi atrase în condiţiile favorabile ale pieţelor financiare, precum şi eventualele evoluţii sub aşteptări atât ale indicatorilor macroeconomici, cât şi ale pieţelor financiare.
Pentru anul 2016, plafoanele privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum şi cele privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, sunt în sumă de 1,2 miliarde lei fiecare.
Valoarea aferentă finanţărilor rambursabile, care poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, este de maximum 100 milioane lei anual. Plafonul privind emiterea de garanţii de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice şi de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2016, este de 8 miliarde de lei.
AGERPRES