Irigațiile sunt o prioritate pentru agricultura din România. Nu există nicio îndoială, în acest sens. „Pentru ca producțiile record înregistrate în ultima perioadă să poată fi confirmate și în viitor este nevoie de dezvoltarea sistemului de irigații”, precizează, fără echivoc, Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).
Valeriu Tabără, fost ministru al agriculturii între anii 1994 și 1996 și 2010 – 2012, consideră că esențial pentru acest domeniu este continuarea construcției canalului Siret-Bărăgan, mai eficient din punctul de vedere al costurilor. „Am rezerve mari față de sistemul de irigații care folosește tehnologia de ridicare a apei din Dunăre, utilizată în sudul țării, pentru că presupune costuri mari, în special cu energia electrică. Acest canal, Siret-Bărăgan, va folosi metoda gravitațională de transport a apei, o metodă mai ieftină decât cea folosită în sudul țării”, precizează președintele ASAS.
„Eu am adus în discuția publică, în urmă cu aproape 10 ani, acest subiect, al canalului Siret-Bărăgan. Atunci, am avut și o estimare a costurilor proiectului, între 3,4 și 3,8 miliarde de euro. Acum, cred că ar costa între 5 și 6 miliarde de euro. Dar aceste cheltuieli pot fi recuperate într-un timp relativ scurt. Și, de asemenea, trebuie precizat că o astfel de construcție are funcționalități multiple, pe lângă irigații, canalul poate fi utilizat și pentru captarea volumelor de apă suplimentare”, subliniază Tabără.
Viziunea președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice asupra dezvoltării sistemelor de irigații din România este aceea de a folosi optim resursele de apă. „Se poate construi un canal care să plece din zona Turnu Severin și să meargă spre estul țării, prin Câmpia Română. Ar fi un canal care ar colecta apele care vin din zona de munte. De asemenea, cred că trebuie dezvoltate și așa-numite sisteme locale de irigații. Sunt zone sau regiuni care au surse de apă ce se pot utiliza la irigații. De exemplu, în stațiunea Lovrin din județul Timiș există apă freatică ce permite irigarea a 300-400 de hectare. Mai este un sistem de acest tip, care se poate dezvolta, în Mănăștur”, detaliază Valeriu Tabără.
Ministerul Agriculturii și-a propus ca, până în anul 2020, suprafața arabilă irigată a României să ajungă la 2 milioane de hectare (de menționat că, în anul 1989, România avea un sistem de irigații care acoperea 3,2 milioane de hectare).
„Această țintă poate fi atinsă în următorii ani, ba chiar poate fi și depășită, dacă se vor finanța și încuraja, alături de sistemele mari de irigații, și cele locale” este de părere Valeriu Tabără. La începutul acestui an, ministrul agriculturii, Petre Daea, anunța că Guvernul și-a propus să cheltuiască 1,1 miliarde de euro, pentru a atinge obiectivul propus, de 2 milioane de hectare irigate.