PMB, proiectul de buget pentru 2018: Sumă dublă pentru spitale faţă de anii anteriori

Proiectul de buget pentru 2018 prevede alocarea a peste 111 milioane de euro pentru cele 19 spitale pe care le administrează Primăria Capitalei, precum şi pentru demararea unor proiecte noi precum Spitalul Metropolitan, o nouă unitate medicală în Sectorul 6 sau realizarea corpurilor A şi B ale Maternităţii Bucur.

"Anul acesta, Primăria Capitalei propune alocarea, pentru cele 19 spitale pe care le administrează, sumei record de peste 111 milioane de euro. Comparativ cu bugetul anilor precedenţi 2016 şi 2017, (în care bugetul a fost de 43.960.000 euro şi, respectiv 53.428.000 euro), bugetul anului 2018 este aproape dublu", a informat Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES. 

Suma alocată Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) este destinată reabilitării şi modernizării spitalelor actuale, precum şi demarării unor noi proiecte. 

Astfel, pentru finalizarea Spitalului Foişor sunt prevăzute 17.115.000 euro, iar pentru spitalul "Victor Gomoiu" – 9,4 milioane euro. 

Investiţiile noi ar urma să totalizeze 2.655.000 euro pentru: modernizarea Corpului principal al Spitalului Clinic "Victor Babeş"; construcţia unei clădiri noi pentru chirurgie şi neonatologie la Spitalul Clinic "Cantacuzino"; extinderea Spitalului Clinic "Malaxa"; modernizarea a trei pavilioane la Spitalul Clinic "Obregia"; construirea unui bazin pentru recuperare neuromotorie la Spitalul "Sf. Luca". 

Proiectul include 790.000 euro pentru studii de fezabilitate în vederea realizării staţiilor de epurare pentru toate spitalele ASSMB şi expertize tehnice/seismice pentru spitalele care nu au beneficiat încă de acest lucru. 

O sumă de 42.113.000 de euro ar urma să fie alocată pentru dotarea spitalelor cu echipamente şi aparatură medicală. 

De asemenea, aproximativ 215.000 euro sunt prevăzute pentru studii de fezabilitate în vederea construirii Spitalului Metropolitan (în zona de nord) şi a altei unităţi medicale în zona de vest (în Sectorul 6). 

Totodată, în acest an, Municipalitatea îşi propune să reabiliteze corpurile A şi B ale Maternităţii Bucur, acestui proiect fiindu-i destinaţi 670.000 euro. 

Bugetul mai prevede 680.000 euro pentru expertizarea şi întocmirea documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru 20 de policlinici, iar 416.000 euro sunt destinaţi medicamentelor şi materialelor sanitare pentru cabinetele din reţeaua şcolară. 

"Bugetul ASSMB a mai prevăzut sume pentru cheltuieli de personal, materiale pentru întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente (energie electrică, energie termică, salubritate, apa, canal). De asemenea, Municipalitatea a prevăzut în bugetul pentru anul 2018 aproximativ 10 milioane de euro pentru achiziţia a 106 ambulanţe", se mai arată în comunicatul PMB.

 AGERPRES