Un proiect de lege înregistrat la Senat pentru dezbatere publică şi care a primit avizul Consiliului Legislativ în data de 9 mai 2014 ar putea să conducă la majorarea tarifelor RCA şi să complice procesul de rezolvare a daunelor, se arată într-un comunicat publicat de asociaţiile profesionale din asigurări şi brokeraj în asigurări.
"Conform acestui proiect, experţii şi evaluatorii tehnici auto CEETAR ar putea evalua toate vehiculele avariate, în vederea stabilirii soluţiilor tehnice pentru repararea lor şi acordarea despăgubirii, conform contractului de asigurare obligatorie (RCA) sau facultativă (CASCO)", au spus oficialii UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.
"Astfel, proiectul de lege încalcă principiul libertăţii contractuale şi prevederile Codului Civil în vigoare, impunând efectuarea constatării daunelor numai de către experţi tehnici auto membri CEETAR. Clienţii companiilor de asigurări vor trebui să înţeleagă faptul că primele de asigurare auto vor creşte semnificativ din cauza costurilor reprezentate de onorariile aferente expertizelor tehnice şi a altor costuri legate de activitatea de evaluare", au menţionat reprezentanţii celor două asociaţii.
În opinia celor de la UNSAR şi UNSICAR, dacă proiectul de lege ar fi votat şi ar intra în vigoare, asiguratul român ar ajunge să fie discriminat prin comparaţie cu ceilalţi cetăţeni ai Spaţiului Economic European. Astfel, acesta ar avea o procedură mult mai complicată de urmat în cazul în care ar fi implicat într-un accident în afara ţării. Ar trebui să se adreseze nu numai reprezentantului de despăgubiri al asigurătorului RCA ce urmează să suporte despăgubirea, ci şi unui membru al CEETAR.
"Potrivit proiectului de lege, soluția stabilită de evaluatorul CEETAR poate fi acceptată de către părți prin semnare, sau poate fi contestată doar în instanță, ceea ce îi conferă evaluatorului drepturi depline și intangibile, determinând pentru părțile care înțeleg să o conteste costuri substanțiale pentru soluționarea litigiului în instanță", precizează documentul citat.
Oficialii asociaţiilor profesionale din asigurări şi borkeraj în asigurări semnalează că intrarea în vigoare a unui asemenea proiect ar însemna şi "monopolizarea unei componente importante a activităţii de asigurări, respectiv a activităţii de regularizare de daune, aceasta fiind făcută de către un organism privat care nu se află sub controlul ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară".
Ei afirmă că "propunerea legislativă intră în conflict cu reglementările speciale privind activitatea Registrului Auto Român, conform acestei propuneri experții CEETAR dobândind dreptul de a stabili dacă, după o daună, vehiculul poate fi introdus în trafic cu sau fără o nouă viză ITP".
Reprezentanţii asigurătorilor consideră că sistemul actual este funcţional, astfel că nu trebuie schimbat.
"Dovadă a faptului că sistemul de acordare a despăgubirilor pe segmentul auto funcţionează în forma actuală o reprezintă daunele de 435,75 milioane euro plătite de asigurători în 2013 pe segmentul RCA şi cele de 398,75 milioane euro plătite pe segmentul CASCO. Cumulate, acestea reprezintă aproximativ 90% dintre daunele plătite pe asigurări generale în 2013", se arată în comunicat.