Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin care se prevede diminuarea cotelor plătite de angajatori pentru CAS în funcţie de condiţiile de muncă, respectiv reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator.
'Reglementările din Proiectul de Lege adoptat de Guvern prevăd diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat după cum urmează: 15,8% pentru condiţii normale de muncă; 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă; 25,8% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă', precizează Biroul de presă al Executivului.
Măsura reducerii cu cinci puncte procentuale la angajator urmează să intre în vigoare începând cu 1 octombrie.
SURSA: Agerpres