Proiectul de lege privind securitatea IT a fost adoptat de guvernul german

Proiectul de lege privind securitatea IT dezbătut îndelung în Germania, a fost adoptat săptămâna trecută de guvernul german. Proiectul de lege vine să răspundă preocupărilor legate de securitatea viitoarelor rețele de telecomunicații 5G.

El stabilește viitorul mecanism și cerințele privind securitatea IT care se vor aplica în dezvoltarea rețeleleor 5G.

Varianta de proiect adoptată de Cabinetul german va impune companiilor implicate în crearea infrastructurii critice, cum ar fi rețelele de mare viteză 5G, să garanteze că echipamentul lor nu poate fi utilizat pentru sabotaj, spionaj sau terorism.

Proiectul de lege urmărește să răspundă îngrijorărilor cu privire la faptul că anumiti producatori de echipamente  ar putea prezenta un risc de securitate dacă au acces la părțile centrale ale rețelei de telecomunicații din Germania.

În acest sens, companiilor li se va cere să depună o „garanție” care să conțină detalii despre modul în care se vor asigura că  componentele sistemelor critice nu pot fi utilizate în scopuri ilegale. Abordarea promovată de Cabinetul German este privită ca un succes pentru companiile chineze din domeniul telecomunicațiilor, fiind evitată implementarea unei interdicții totale asupra echipamentelor acestor furnizori.

Cancelarul german Angela Merkel a susținut găsirea unei astfel de soluții tehnice care ar impune tuturor furnizorilor să treacă standarde stricte de tehnologie și să fie transparente față de autoritățile de securitate a rețelelor, scrie euronews.com.

Proiectul de lege privind securitatea IT va intra, în cele ce urmează, în dezbaterea parlamentului german.