Prin simonahalep.com, românca  a anunţat şi cărui proiect se va dedica total, în momentul în care se va retrage din tenis.

Fundaţia Simona Halep reprezintă prioritatea numărului unu mondial şi sportiva noastră a anunţat şi care sunt motivele pentru care proiectul e atât de important.

„Să înfiinţez această fundaţie a fost o dorinţă mai veche de-a mea, dar reprezintă şi o nouă provocare. Este modul prin care pot da şi eu ceva înapoi. Unul din obiectivele de bază ale fundației este acela de a lăsa o moștenire după încheierea carierei.

În momentul în care voi agăţa rachetele în cui, mă voi dedica 100% acestui proiect. Ca sportiv, eu am reuşit să îmi îndeplinesc obiectivele, am ajuns numărul unu mondial şi am câştigat un turneu de Grand Slam. Totul a venit după un program intens de antrenament şi multe călătorii în toată lumea”, susţine Halep.

Fundaţia Simonei Halep este alcătuită din trei domenii vaste: Sport, Sănătate şi Educaţie. Sportiva din Constanţa a explicat şi importanţa celor trei „aripi”.

„Sportul este domeniul care mă obligă cel mai mult să ofer ceva înapoi din tot ceea ce sportul mi-a dat mie. Mi-aș dori să reușesc să-i îndrum pe toti copiii să facă sport, să înțeleagă cât de importană este mișcarea în viața lor și că nu contează dacă faci sport de performanță sau doar de plăcere. Important e să faci sport, pentru că te educă, te disciplinează și te pregătește pentru viață. Sportul trebuie practicat, indiferent de vârstă sau de clasă socială“.

“Sănătatea ar trebui să îi intereseze pe toți. E un domeniu care merită toata atenția și toată susținerea pe care o putem oferi”.

“Educația este un sistem care are nevoie de un refresh, atât la nivelul elevilor, cât și al profesorilor. E un subiect pe agenda tuturor, toata lumea vorbește ce trebuie făcut și despre reforma din educație, doar foarte putină lume face cu adevărat ceva”, citează GSP.