Ilan Laufer a supus dezbaterii publice, pe pagina sa de Facebook, proiectul legii repatrierii. Ce propune fostul ministru pentru mediul de Afaceri, ce în prezent nu deține nicio funcție politică?
Mulţi dintre românii din diaspora s-ar întoarce în ţară dacă ar avea de ce, dacă ar primi casă şi maşină cu garanţii din partea statului român, iar în acest sens este nevoie de o Lege a repatrierii, a declarat, luni, Ilan Laufer, fost ministru al IMM-urilor şi coordonatorul programului Smart Start USA.
Acesta a supus dezbaterii, pe pagina sa de Facebook, proiectul acestei legi.
Pentru a beneficia de facilitățile incluse în proiectul de lege, orice român trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
- trebuie să poată dovedi că au muncit în afara României cel puţin 3 ani şi că nu au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite în străinătate;
- trebuie să prezinte cel puţin unul dintre următoarele documente: contract de muncă; permis de şedere emis de autorităţile competente din ţara respectivă; permis de muncă emis de autorităţile competente din ţara respectivă; adeverinţă de salariu; extras de cont/fluturaş de salariu in original; documente care să ateste plata impozitelor şi taxelor sociale; fişa fiscală; contract de închiriere spaţiu.
Toate aceste documente trebuie traduse, legalizate și încărcate pe platforma Registrul Unic al Românilor Întorşi din Străinătate (RURIS).
Facilitățile menționate în proiectul de lege sunt următoarele:
- Punerea la dispoziție a unui container pentru mutarea tuturor obiectelor personale, deținute în țara din care se efectuează repatrierea, cu suportarea costului de către statul român;
- Sprijin și consultanță, oferite de reprezentanții Direcției Generale a Vămilor în ceea ce privește procedura și condițiile de transport pentru obiectele personale deținute în țara din care se efectuează repatrierea;
- O simplificare a procedurilor vamale pentru realizarea într-un termen cât mai scurt a repatrierii;
- Asigurarea a două bilete de călătorie gratuite, dus – întors, pentru definitivarea și finalizarea procesului de repatriere;
- Acces prioritar la Programul “Prima Casă Diaspora”, fără adeverință de venit și subvenție la dobândă din partea statului român pentru tot ce depășește pragul DAE de 3%, pentru o perioadă de 2 ani;
- Acces prioritar la Programul “Prima mașină nouă”, fără adeverință de venit;
- Acces gratuit în centrele de educație, în scopul învățării limbii române, atât pentru solicitant, cât și pentru copiii acestuia;
- Primul an gratuit pentru realizarea studiilor universitare, în cadrul universităților de stat;
- În cazul continuării studiilor, pentru cele care se echivalează cu cele din țara de relocare, se consideră primul an de la întoarcerea în țară;
- Spitalizare și consultanță gratuită pentru primul an de la întoarcerea în țară, atât pentru beneficiar, cât și pentru copiii acestuia;
- Înființarea gratuită de întreprinderi: SRL, SRL-D, II, PFA. De asemenea beneficiarii vor primi în cadrul acestui punct și consultanță gratuită pentru întocmirea unui plan de afaceri pentru perioada de desfășurare a programului; Consultanță gratuită pentru înființarea de societăți comerciale din partea instituțiilor publice abilitate; Facilitarea accesului noilor societăți comerciale în cadrul incubatoarelor de afaceri; Consultanță gratuită pentru atragerea de fonduri nerambursabile, atât europene, cât și de la bugetul de stat din partea autorităților publice cu atribuții în acest sens;
- Scutirea de la plata impozitului pe profit/cifră de afaceri, pentru o perioadă de 1 an pentru societățile nou înființate de către românii întorși din străinătate, pana la atingerea unei cifre de afaceri de 1.000.000 EURO , in cazul depasirii acesteia, impozitandu-se doar diferenta;
- Sprijinirea, prin instituțiile abilitate, în ceea ce privește încadrarea în câmpul muncii;
- Accesul gratuit la programe de reconversie profesională;
- Anularea datoriilor fiscale, aferente bugetului de stat, pentru persoanele fizice care realizează repatrierea.
Ilan laufer nu deține nici o funcție politică în prezent iar Constituția României prevede la Articolul 74 , printre altele, că „Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea”.