Sebastian Burduja a oferit joi, 17 octombrie, mai multe informații despre proiectul „Neptun Deep”. Ministrul Energiei a spus și când va începe exploatarea de gaze naturale din Marea Neagră.

Sebastian Burduja spune că proiectul Neptun Deep este în grafic

Ministrul Energiei a fost prezent în emisiunea „În Opoziție”, cu Denise Rifai. Burduja a spus în cadrul acesteia că exploatarea va începe la începutul anului 2027.

Autoritățile lucrează în continuare cu Romgaz și Rompetrol, iar totul este în grafic, potrivit ministrului.

„La începutul anului 2027. Suntem în grafic cu acest proiect, noi… Romgazul și Rompetrol”, a declarat Sebastian Burduja.

omv petrom neptun deep
SURSA FOTO: OMV Petrom

România are drept de preempţiune

Ministrul a vorbit și despre destinația acestui gaz. El a explicat dacă gazele naturale exploatate vor rămâne în țară sau vor merge la export.

Potrivit informațiilor oferite de Sebastian Burduja, România are drept de preempţiune.

De asemenea, el a subliniat că ar vrea ca gazul să fie folosit în economia românească, pentru îngrășăminte, medicamente sau energie electrică.

„România are drept de preempţiune. Eu mi-aș dori să folosim tot gazul în economia românească, să facem îngrășăminte, să facem medicamente, să facem valoare adăugată pentru acest gaz sau măcar să facem energie electrică din el, dacă nu suntem în stare de altceva. De aia e bine, că facem Mintia, Ișalnița, Turceni și mai sunt niște CET-uri pe care le modernizăm”, a precizat Burduja.

Ministrul a oferit mai multe informații despre resursele de energie din România

Anterior, ministrul a oferit mai multe informații despre resursele de energie din România. Printre cele mai importante, a spus el, sunt gazele din Marea Neagră.

Acestea vor însemna, din 2027, dublarea producţiei naţionale, de la 9-10 miliarde de normal metri cubi spre 18-20 de miliarde de normal metri cubi.

El a susținut apoi că vom fi „producătorul număr unu din Uniunea Europeană” în 2027.

Cea mai simplă modalitatea pentru a îndeplini acest obiectiv, susține ministrul, este transformarea gazelor din Marea Neagră în energie electrică.

„Producătorul număr unu din Uniunea Europeană vom fi în 2027 şi vrem să dăm valoare adăugată acestui gaz. Cel mai simplu este s-o facem transformându-l în energie electrică. Deci avem în lucru 3.500 de megawaţi pentru grupuri pe gaz. Mă refer la centrala de la Mintia, un proiect în grafic, aşa cum este şi Neptun Deep, proiect de un miliard de euro, 1.700 MW. Va fi cea mai mare din Uniunea Europeană, deja s-au livrat turbinele.

Este absolut fezabil să putem la finalul anului 2026 să-l punem în funcţiune. Se lucrează şi la magistrala de gaz. Avem cea de la Işalniţa, iarăşi destul de mare, 800 şi ceva de megawaţi, cea de la Turceni 400 şi ceva de megawaţi, plus modernizarea CET-urilor importante din Constanţa, Craiova, 300 de megawaţi, Arad şi Râmnicu Vâlcea”, a declarat Burduja.