Proiectul de lege privind procedurile de pre-insolvenţă şi insolvenţă a fost dezbătut, miercuri, în primă lectură de către Guvern, urmând ca în două săptămâni să fie aprobat, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Conform actului normativ, debitorii vor putea cere intrarea în insolvenţă doar dacă datoria mai mare de 40.000 de lei, nu indiferent de sumă ca în prezent, potrivit proiectului noii legi a insolvenţei, lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei.
În forma actuală a legii era impusă o valoare-prag pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă doar pentru creditor, iar prin proiectul de act normativ se propune instituirea unei valori-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea stabilită pentru creditor, respectiv 40.000 lei.
De asemenea, în sensul asigurării echilibrului intereselor, noul Cod al insolvenţei prevede egalizarea regimului deschiderii procedurii în cazul concursului dintre cererea debitorului şi a creditorilor, la 10 zile de la depunerea cererii debitorului.
Proiectul se află în dezbatere publică timp de 14 zile şi poate fi accesat la adresa https://www.gov.ro/codul-insolventei-proiect-de-lege-aflat-in-dezbatere-publica__l1a120920.html.
Sursa: Agerpres