Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. Proiectul, în consultare publică

Ministerul Mediului a anunțat joi că a lansat în dezbatere publică proiectul Hotărârii de Guvern privind emiterea Acordului de mediu necesar retehnologizării Unității 1 a Centralei Nucleare Cernavodă (CNE) și extinderii Depozitului Intermediar de Combustibil Ars.

Proiectul, propus de Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., reprezintă o investiție strategică menită să asigure securitatea energetică a României pentru încă 30 de ani.

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat astăzi, în consultare publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind emiterea Acordului de mediu pentru proiectul «Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu module de tip MACSTOR 400», titular Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A”, anunţă, joi, Ministerul Mediului.

Beneficii economice și sociale ale retehnologizării

Ministerul Mediului subliniază că retehnologizarea Unității 1 va aduce beneficii socio-economice semnificative. Pe durata proiectului, vor fi create locuri de muncă atât în faza de retehnologizare, cât și în cea de operare și dezafectare. Se vor genera locuri de muncă indirecte prin subcontractori, iar proiectul va stimula lanțul intern de aprovizionare pentru industria nucleară națională.

În plus, investiția va asigura încălzirea centralizată a orașului Cernavodă, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii locale.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că energia nucleară joacă un rol esențial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și în garantarea independenței energetice a României. Acesta a precizat că retehnologizarea Unității 1 va permite funcționarea acesteia pentru încă un ciclu de operare de aproximativ 30 de ani, ceea ce este esențial pentru stabilitatea rețelei naționale de electricitate.

Odată cu acest proiect, va fi extins și Depozitul Intermediar de Combustibil Ars, pentru a asigura stocarea combustibilului utilizat de Unitățile 1 și 2 pe termen lung.

„Acest proiect este o investiţie prioritară, care asigură securitatea energetică a României şi contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Securitatea energetică a României este prioritate zero, iar investiţia de la Cernavodă va face posibilă atât operarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă pentru încă un ciclu de viaţă de aproximativ 30 ani, cât şi asigurarea spaţiului de depozitare intermediară a combustibilului ars rezultat din operarea Unităţilor 1 şi 2 pe durată îndelungată”, a precizat ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Mircea Fechet
SURSA FOTO: Facebook, Mircea Fechet

Obiectivele și impactul retehnologizării

Conform Notei de fundamentare, proiectul are drept scop prelungirea duratei de viață a Unității 1, menținând siguranța operațională și eficiența economică. Specialiștii consideră că energia nucleară reprezintă o soluție rentabilă și durabilă pentru România, în contextul creșterii cererii de electricitate și al necesității de decarbonizare a sectorului energetic.

„Investiţia este în concordanţă cu nevoile de energie electrică ale României, având în vedere că se estimează că cererea de energie electrică va creşte pe termen mediu şi lung, fiind necesare investiţii semnificative pentru a reduce decalajul dintre producţie şi cerere. Energia nucleară se poate dovedi o soluţie eficientă din punct de vedere al costurilor pe termen lung, capabilă să acopere necesarul de energie electrică în continuă creştere, decarbonizând în acelaşi timp sectorul energetic”, se arată în nota de fundamentare.

Pe lângă retehnologizare, proiectul include și modernizarea echipamentelor centralei, astfel încât să depășească standardele minime actuale de siguranță operațională. Aceste îmbunătățiri vor contribui la:

  • Dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea deșeurilor radioactive, necesare pentru operarea pe termen lung a Unităților 1 și 2, dar și pentru viitoarele Unități 3 și 4.
  • Stabilizarea sistemului energetic național, prin asigurarea unei surse fiabile de energie.
  • Menținerea prețurilor accesibile la energie pentru consumatori și întreprinderi.
  • Reducerea importurilor de energie, consolidând independența energetică a României.