Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a căutat documentul care conţine Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi nu a găsit documentul în Guvernul României.
„Ca să vă mai spun un lucru, am dat şi eu căutare la prim-ministrul României să mi se pună şi mie PNRR la dispoziţie. Nu există. Dacă dumneavoastră aţi mai auzit aşa ceva – în Guvernul României proiectul PNRR nu există. Astfel de oameni s-au ocupat de banii dumneavoastră”, a spus liderul PSD.
Luni, Ciolacu a dat detalii la Parlament despre ce se va întâmpla cu taxarea muncii, de anul viitor. El a spus că adevărata provocare de anul viitor va fi scăderea impozitării muncii. Premierul a dat asigurări că nu vor apărea impozite noi.
„Vom vedea execuţia bugetară şi, în funcţie de asta, vom hotărî cum vom proceda. Eu cred că adevărata provocare anul viitor va fi această scădere a impozitării muncii. Am promis foarte clar că nu vom veni cu impozite noi. Deci nu vom merge în oglindă cu impozitarea capitalului. Acel lucru sunt ferm convins că se va vedea în reforma fiscală trecută în PNRR, nu de către Ciolacu. Eu nu am ştiut, la fel ca şi dumneavoastră”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Schimbări la instituțiile din subordinea ministerului Finanțelor
Altfel, premierul Marcel Ciolacu are în plan schimbarea șefilor mai multor instituții de verificare și control ce țin de Ministerul Finanțelor. Excepție este la ANAF, acolo unde recent a fost numit un nou președinte.
Toate aceste modificări vor fi urmate de restructurări și reorganizări ample ale acestor entități, conform unor surse guvernamentale.
De asemenea, în cursul zilei de marți, 21 noiembrie, coaliția de guvernare ar urma să întâlnească pentru a discuta elaborarea bugetului de stat. Subiectul restructurării acestor instituții va fi la rândul său discutat, mai precizează sursele citate.
În ceea ce privește bugetul, premierul are în plan schimbarea modului de acordare a bugetelor pentru ministere, urmând ca alocările să se facă pe programe și proiecte.
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat recent performanțele ANAF în colectarea veniturilor. Acestea au atins un nivel record de 40 de miliarde de lei în octombrie. El a adăugat că, în sfârşit, instituţiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor.