Locuitorii Sectorului 2 al Capitalei au parte de vești proaste din partea primăriei. Consilierii locali au respins un proiect de reabilitare a blocurilor, motivând că sunt prevăzute costuri exagerat de mari.
Dezastru pentru românii care stau la bloc! Decizia luată chiar înaintea iernii
Joi, consilierii locali ai Sectorului 2 al Capitalei au respins un proiect care viza aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizelor generale pentru reabilitarea a aproximativ 50 de blocuri de locuinţe din Sectorul 2. S-au înregistrat 11 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 15 abţineri.
Mai mulţi consilieri au acuzat că sunt prevăzute costuri „exagerat” de mari, de aproximativ 250 de euro pe metrul pătrat reabilitat, la care se adaugă până 10% cheltuieli neprevăzute pentru fiecare bloc în parte. Ei i-au cerut primarului Radu Mihaiu să retragă proiectul.
Ce spune primarul
Radu Mihaiu a admis că aceste preţuri au crescut foarte mult faţă de contractele-cadru semnate în 2019, însă a precizat că, anul acesta, s-au majorat foarte mult preţurile la materiale şi cu forţa de muncă în construcţii.
„Aceşti indicatori economici sunt maximali. Deci, nu se va cheltui obligatoriu atât. Se cheltuie, de obicei, 60 – 70%, poate câteodată 80% din indicatorii care sunt votaţi în Consiliu în cazul reabilitării blocurilor.
(…) Fiecare dintre aceste blocuri poate face obiectul unei licitaţii noi, a unui contract subsecvent. În acel contract subsecvent, ceea ce ştim este că valoarea licitată nu poate depăşi valoarea indicatorilor, de obicei, scade valoarea şi este valoarea contractată.
În urma acestei licitaţii, se semnează contractul subsecvent şi în urma execuţiei pot exista diferenţe. Nu înseamnă că acum, în acest moment, aprobăm preţurile acestea pentru reabilitare, ci aprobăm nişte preţuri maximale de reabilitare, nişte limite în cadrul cărora să se poată realiza licitaţia”, a explicat primarul.
Potrivit acestuia, aceste preţuri au fost verificate de specialişti. „Este un proiect trecut prin Comisia tehnico-economică, în care se aprobă nişte praguri maximale, în care să funcţioneze contractele subsecvente. (…) Va fi o procedură de licitaţie, vor participa constructorii şi ei vor dori să facă un echilibru corect între profit şi câştigarea contractului. Piaţa funcţionează prin competiţie între furnizori”, a menţionat Radu Mihaiu.