Proiectul „Roboții inteligenți”
12 august 2017, 14:16
Ultima modificare în 12 august 2017, 14:30
Proiectul ”Roboții inteligenți” a fost lansat în același timp cu prezentarea Programului privint dezvoltarea inteligenței artificiale de nouă generație, evenimente care vor fi în avantajul dezvoltării acestui domeniu, potrivit Romanian.cri.
În ultimii patru ani, China a fost la nivel mondial cea mai importantă piață a roboților industriali. În prima jumătate a anului 2017, producția de roboți din China a înregistrat o creștere rapidă, ajungând la 59.097 de unități, cu 52,3% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2016. Însă, potrivit experților, o piață mare nu înseamnă și profituri uriașe. În prezent, industria chineză de roboți, în special cea a roboților industriali, acoperă nivelurile mijlocii și mici. Tehnologiile şi piesele cele mai importante utilizate aparțin unui mic număr de companii străine. De asemenea, dezvoltarea ultrarapidă a tehnologiilor informatice și a inteligenței artificiale pe plan mondial arată că industria roboților se va transforma în viitorul apropiat.
Potrivit estimărilor, în anul 2020, producția de roboți industriali chinezești va fi de peste 150.000 de unităţi, numărul roboților ajungând la 800.000. Atunci, sunt aşteptate rezultate importante în domeniul tehnologiilor roboților din noua generație. Totodată, două-trei companii chinezeşti vor avea o capacitate anuală de producție de peste 10.000 roboți, cu competitivitate mondială.
Etichete: china,
inteligenti,
robotii
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook