Proiectul Romexpo a fost votat în plenul Senatului! Urmează să meargă la Camera Deputaţilor
Proiectul de lege prin care statul român cedeză gratuit pentru CCIR terenul de la Romexpo a fost depus la Parlament în luna martie 2020, având 18 iniţiatori, foşti senatori şi deputaţi de la PMP şi a fost votat, miercuri, de plen, cu 81 voturi pentru, 38 contra şi 2 abţineri.
În acest context, USR acuză un tun imobiliar de 500.000.000 de euro. Potrivit formațiunii, terenul de la Romexpo, aflat în una din cele mai dorite zone ale Bucureştiului, este oferit gratuit către o entitate privată, pentru dezvoltarea unui complex imobiliar.
„Cadou de sute de milioane de euro din partea frăţiei PNL-PSD pentru dezvoltatorii imobiliari! PNL-PSD-UDMR au votat astăzi în Senat pentru un tun imobiliar de 500.000.000 de euro. Terenul de la RomExpo, aflat în una din cele mai bune zone al Bucureştiului, este oferit GRATUIT către o entitate privată, urmând dezvoltarea unui complex imobiliar. Toate partidele ar trebui să pună pe primul plan interesele României şi nu interesele imobiliare ale unor grupuri. Tocmai de aceea, terenul de la Romexpo nu poate fi cedat GRATUIT de stat”, susțin senatorii USR.
USR a solicitat o licitaţie publică, conform Codului Administrativ, astfel încât proprietatea statului să fie valorificată. Totuși, PNL-PSD-UDMR au respins acest lucru. Amintim că proiectul urmează să meargă la vot final, la Camera Deputaţilor.
Reacția lui Dacian Cioloș
Liderul USR, Dacian Cioloș, a reacționat după ce Senatul a adopt, cu amendamente, proiectul de lege care prevede transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a CCIR.
Dacian Cioloş a afirmat că „megaafacerea Romexpo este primul tun PSD-PNL-UDMR chiar înainte de a definitiva noul Guvern”, după ce senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul respectiv.
„Megaafacerea Romexpo este primul tun PSD-PNL-UDMR chiar înainte de a definitiva noul guvern. Iată cum alianța toxică pesedist-penelistă începe ofensiva asupra banilor publici imediat după ce „au scăpat” de USR, care îi sâcâia zilnic cu transparența pe care o cerea.
De luni bune, parlamentarii USR au atras atenția asupra megatunului Romexpo, prin care 46 de hectare de teren ar urma să fie trecute din proprietatea statului în proprietatea privată a CCIR, urmând ca pe acestea să se desfășoare un „program de reabilitare urbană”, în fapt, un proiect imobiliar gigantic.
USR s-a opus și se opune unei asemenea operațiuni care are ca rezultat înstrăinarea fără niciun fel de beneficiu a bunurilor statului. De altfel, cât timp ministru a fost Stelian Ion, Ministerul Justiției s-au opus unui asemenea demers. Chiar și din opoziție, vom face tot ce ține de noi pentru a stopa jaful din bani publici”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.