În condițiile lipsei acute de locuri de parcare din București un proiect care avea în vedere construirea unui parking de mare capacitate în zona Tineretului a fost, din nou, blocat în instanță.
Un proiect al Primăriei Sectorului 4, care prevedea construirea unei parcări cu 700 de locuri lângă Palatul Copiilor a fost blocat de o decizie a Tribinalului București. Conform unui document de pe site-ul instanței, Secția II de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 23 aprilie 2018 „a fost admisă cererea formulate de reclamantele Asociația Salvați Bucureștiul și Fundația Eco-Civica în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Sector 4 București. Dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local Sector 4 nr. 374/28.12.2017 privind aprobarea documentației tehnico-economice la faza Studiu de Fezabilitate aferentă obiectivului de investiții amenajare parcare aproximativ 700 de locuri srt. Pridvorului, nr 24, sector 4, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului”. Decizia apoate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.
Acest document blochează din nou construcția unei parcări în valoare de aproximativ 14 milioane de euro din cauza amplasării obiectivului pe un spațiu verde. Din nefericire, până la ajungerea la un consens, spațiul considerat „verde” rămâne în stadiul de teren părăsit, plin de gunoaie.