Promisiune importantă a actualului primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu! Acesta spune că vrea să construiască un nou spital în această parte a Bucureștiului. Mai mult, Mutu a prezentat și o serie de realizări ale mandatului 2016-2020.
Gabriel Mutu spune că a fost mereu atras de lucruri concrete, a propus în permanență proiecte realizabile și a urmărit îndeaproape finalizarea lor.
„Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concrete, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.
Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.
Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.
Și, ca să vă prezint concret, am deschis, în Sectorul 6, Centrul Medical Sfântul Nectarie, în cadrul căruia funcționează următoarele specializări: stomatologie, oftalmologie, medicină internă, ortopedie, gastroenterologie, recuperare medicală, ginecologie, ORL, chirurgie generală, psihiatrie, pediatrie, cardiologie, dermatologie, endocrinologie, neurologie, pneumologie, neurochirurgie, urologie, psihologie clinică, chirurgie cardio-vasculară, medicina muncii, laborator analize. Clinica are capacitate de diagnostic şi tratament în sistem ambulatoriu, oferind garanția unui act medical competent.
Voi aduce, în următorul mandat, serviciile medicale mai aproape de oameni, prin înființarea unor centre medicale, în cartierele Sectorului 6. Aceste unități vor fi subordonate administrativ Centrului Medical Sfântul Nectarie și vor avea drept obiectiv principal prevenția, pentru o serie de afecțiuni cronice, ce apar, de regulă, în societățile moderne. Menținem decontarea serviciilor aprobate de Casa de Asigurări a Municipiului București și vom oferi gratuitate persoanelor cu venituri reduse, estimând o creștere de la 15.000 la peste 25.000 de beneficiari.
Îmi propun pentru viitorul mandat de primar al Sectorului 6, în parteneriat cu Primăria Capitalei, înființarea unui spital al Sectorului 6 cu o capacitate de 300 de paturi și secție de primiri urgențe.
Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute”, a explicat Mutu.