Începând din luna mai, programul de sprijinire a producătorilor români a fost relansat. După ce președintele PSD, Liviu Dragnea împreună cu ministrul Agriculturii au făcut mai multe vizite de lucru în teritoriu, guvernul a aprobat proiectul de hotărâre publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de sprijinire producătorilor agricoli.
Guvernul a extins subvenția la legume de la 1000 la 3000 de euro, această sumă fiind un sprijinul financiar oferit pentru susținerea producției de usturoi. Printre legumele unde România stă cel mai bine la nivel mondial se numără usturoiul. Județele cu cele mai mare suprafețe cultivate cu usturoi sunt: Botoșani, Iași, Dolj, Mehedinți, Suceava, Teleorman și Timiș.
”Cu câteva zile în urmă am fost în județul Giurgiu, acolo unde legumicultorii s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, ridicând aceste probleme privind extinderea programului și privind ridicarea subvenției de usturoi. La usturoi deja am început. Am pus actul normativ în mișcare. Subvenția a crescut de la 1000 de euro la 3000 de euro, pe hectar. Vom face totul ca legumicultorii să fie stimulați, iar piața să fie aprovizionată cu produse românești de bună calitate”, a declarat ministrul Daea, pentru Antena 3.
Sprijinul acordat cultivatorilor de usturoi crește de la 1000 de euro la 3000 de euro pe hectar. Cu toate că cei care-și doresc să muncească pământul beneficiază de tot sprijinul, până acum doar 159 de beneficiari s-au înscris în programul de susținere a producției usturoiului, în contextul în care înscrierile se mai pot face doar până la 15 mai.
În 2017, producția de usturoi a fost de aproximativ 55.673 tone, pe o suprafață de 9.974 hectare.
La sfârșitul lunii februarie, Guvernul a anunțat că producătorii agricoli se pot înscrie într-un program de susținere a producției de usturoi până pe 15 mai, programul urmând să se desfășoare pe o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021. Fiecare cultivator urmând să primească de la stat de 1.000 de euro/ha pentru cultura usturoiului, în limita unui buget de 2 milioane de euro, bani care ar ajunge doar pentru 2.000 de hectare, în contextul în care, potrivit INS, în 2017 au fost cultivate în România aproape 10.000 de ha. Doar că în acest moment bugetul a fost triplat, iar cei care vor să se înscrie în program vor avea mai multe posibilități și mai mulți bani pentru a investi în ceea ce le este necesar pentru creșterea usturoiului românesc.