Nu sunt votant PSD dar am apreciat Programul pe care acest partid l-a prezentat pentru alegerile parlamentare.
Am apreciat Programul pentru conceptul pe care l-a pus în discuție dar nu și pentru abundența de cifre și de corelări macroeconomice. În cazul unui program electoral al unui partid care nu a participat direct la guvernare, cifrele prezentate le consider o pedanterie cu ușor iz manipulator. A prezenta cifre precise, cu virgulă, arată mai mult intenția autorilor de a simula precizia și expertiza decât realitatea concretă deoarece nu există date certe privind rezultatele anului anterior. Mai mult,în unele cazuri, un simplu exercițiu aritmetic în compararea acelor cifre nu conduce la rezultatul sperat de autori. Există și un argument metodologic în favoarea susținerii caracterului discutabil al cifrelor: pilonii de pornire ai schiței de buget au caracter probabilistic. Astfel, rata de creștere este prezentată la un nivel care ar susține alimentarea bugetului la nivelul necesar acoperirii promisiunilor dar pare a fi greu de realizat în 2017 dacă acordăm atenție doar unui singur factor conjunctural de influențare fortuită a ei, adică degradarea accentuată a mediului economic internațional ca urmare a efectelor anului electoral european 2017. Același raționament poate fi aplicat și ratei de schimb leu-euro care poate avea variații spectaculoase prin efectul electoral din SUA și Europa ca și prin creșterea explozivă a prețului la petrol și gaze. În sfârșit, al treilea pilon, fondurile europene, este și el greu de precizat atât datorită dificultăților interne moștenite de la tehnocrați cât și datorită unei extrem de posibile schimbări a politice UE vis a vis de politica bugetară și a condițiilor de accesare a fondurilor.
Aprecierea pe care o dau conceptului acestui program se bazează pe faptul că este prima încercare de după 1990 de a prezenta un program electoral de tipul Proiectului de Țară, adică trasează o direcție și o perspectivă cu caracter de stimulare și motivare a cetățeanului, considerat, tot pentru prima oară, ca beneficiar direct al creșterii economice și nu ca asistat social sau consumator de autostrăzi.
Repetarea obsesivă de către domnul președinte al PSD a frazei : “vrem ca rezultatele creșterii să se vadă în buzunarul tuturor românilor” ca și a termenului de “sustenabil” arată intenția de a corela creșterea economică cu condițiile de viață și nu doar cu rezolvarea revendicărilor unora sau altora dintre categoriile socio-profesionale ca și intenția de a considera creșterea ecomomică nu ca pe rezultat conjuctural (ca urmare a unei creșteri temporare a consumului sau a crererii de produse românești pe piețele străine) ci ca pe un fundament solid al transformării pe termen mediu al creșterii în dezvoltare. Plecând de sinteza, devenită best seller, filozofiei noastre de viață “ar fi bine să fie bine ca să nu fie rău”, am putea spune că programul PSD ar face bine dar care sunt riscurile ca el să nu poată fi aplicat? De la ce premize pleacă posibilitatea aplicării sale?
Voi reproduce aprecierea pe care Banca Națională (considerată unanim de maximă credibilitate) o dă actualei stări a economiei românești. “Domnul Mugur Isărescu afirma că niciodată în ultimii 26 de ani situația macroeconomică a României nu a fost mai bună decât acum. Începând cu septembrie 2014, România îndeplinește toate cele cinci criterii de la Maastricht (referitoare la inflație, dobânzi pe termen lung, deficit bugetar, datorie publică şi stabilitate a cursului de schimb), considerate o precondiție necesară (dar nu suficientă) pentru adoptarea euro. Mai mult decât atât, România îndeplinește 13 din cele 14 criterii cuprinse în aşa-numitul “Tablou de bord”, urmărit de Comisa Europeană, situaţie care o plasează la egalitate cu Rep. Cehă şi Polonia, dar înaintea Germaniei, Olandei, Austriei, Suediei sau Finlandei, care îndeplinesc un număr mai mic de criterii. Trebuie precizat că la această situaţie macroeconomică de invidiat s-a ajuns după o succesiune de reforme necesare (şi dureroase) întreprinse în perioada 2010-2014, care au corectat gravele dezechilibre acumulate în perioada dinaintea crizei.”
Rezultă că sunt condiții mai mult decât suficiente pentru ca programul să aibă o bază corectă de pornire dar, după părerea mea, există și riscuri pe care le împart în trei categorii: riscuri de natură macroeconomică; riscuri de natură politică; riscuri de natura managementului guvernamental.
1. Riscurile de natură macroeconomică sunt cele devenite clasice într-o economie de tip emergent, în România accentuate de efectele politicilor anterioare (guvernarea Ponta și Cioloș). Ele au fost semnalate și de către Banca Națională pe care o citez din nou. “Din păcate, o serie de inițiative legislative cu scop electoral, inițiate începând cu jumătatea anului 2015 riscă să fragilizeze din nou situația macroeconomică a ţării, anulând câştigurile obținute cu atâtea sacrificii şi arătând că lecţiile crizei sunt complet ignorate şi/sau uitate.Astfel apar următoarele riscuri :
a) Riscul privind deficitul bugetar şi datoria publică
– România a avut în anul 2015 un deficit bugetar de 0,8 la sută din PIB, dar în anul 2016 va ajunge, ca urmare a modificărilor Codului Fiscal, la un deficit de 2,8 la sută din PIB, iar în anul 2017 va atinge, probabil, circa 3,3-3,4 la sută din PIB, încălcând astfel unul dintre criteriile de la Maastricht (deficit bugetar maxim de 3 la sută).
– Piețelor/investitorilor privați, care pot solicita dobânzi mai mari la împrumuturile pe care le fac statului respectiv.
b) Riscul privind deficitul extern (de cont curent)
– România a făcut progrese excepționale în intervalul 2007-2014, reducând deficitul de cont curent de la 13,8 procente din PIB la 0,7 procente din PIB.
– Din păcate, relaxarea fiscală din 2015, care a stimulat în mod excesiv consumul (fără ca oferta internă să poată satisface această cerere suplimentară), va duce deficitul extern în acest an la circa 2,3-2,4 la sută din PIB.
– Simplul fapt că România este printre codașele Europei în materie de deficit extern este de natură a aprinde cel puţin un beculeţ roșu de alarmă pentru potențialii investitori. Şi apoi, rămâne întrebarea fundamentală: cum vrem să ne integrăm durabil într-o Europă competitivă şi orientată spre export? Fiind doar un debușeu pentru desfacerea produselor acesteia sau concurând pentru cucerirea de pieţe?”
2. Riscurile de natură politică sunt, după părerea mea, cele mai importante chiar din primul an al guvernării coaliției PSD-ALDE.
Conjunctura politică actuală se caracterizează prin două elemente care vor determina una dintre cele mai importante ingerințe ale politicului în economie de după 1990. Primul element este puterea absolută la nivel parlamentar și instituțional a unei coaliții care nu poate fi nici măcar ”deranjată” de o opoziție destructurată și fără capacitate de reacție în plan economic. Al doilea element este importanța pe care o capătă în plan decizional președintele PSD în condițiile în care conduce Camera Deputaților și supervizează în mod absolut activitatea guvernului. Importanța poziției devine pentru președintele PSD un instrument esențial în atingerea obiectivului său politic declarat, acela de a deveni prim ministru, și cel încă nedeclarat, acela de a candida la președenția țării. Riscul apare din dorința președintelui PSD de a obține în cel mai scurt timp posibil rezultate economice care să-și consolideze statutul de personalitate politică providențială pentru binele țării, atestând capacitatea domniei sale de a accede la cele mai importante funcții în stat.
Pe această cale, s-ar putea să existe o “grăbire” în introducerea unor măsuri de larg interes public (reduceri de taxe, ridicări de salarii, pensii, burse) care deși existente în program vor suferi o devansare în aplicare pentru a demonstra în viitoarele șase luni capacitatea domnului președinte de a prelua funcția de prim ministru. Evident, o astfel de devansare va genera presiuni pe deficit și eventuale dezechilibre macroeconomice.
3. Riscuri de natura managementului guvernamental
Apreciez că astfel de riscuri pot apare ca efect al unor intenții bune, acelea de a avea o ” planificare” pe luni a programului guvernului în 2017, așa după cum s-au anunțat odată cu prezentarea schiței de buget. Riscul este legat de așa numitul fenomen al secvențialități bugetare, adică de modul secvențial (pe etape) în care bugetul se alimentează în funcție de diverși parametrii ai colectării. Pot apare diferențe între nivelul disponibilităților bugetare și cererea de finanțare a unor obiective la datele planificate pe agendă. Desigur, lipsa de disponibilitate poate fi acoperită prin redimensionarea unor cheltuieli sau prin reorientarea unor surse dar, în asemenea cazuri, întotdeauna apar dezechilibre pe termen scurt și mediu ce pot conduce la întârzierea unor plăți curente sau la creșterea gradului de îndatorare.
P.S. Mai poate apare un risc prin efectul comportamentului politic dâmbovițean, acela al renunțării parțiale la unele obiective din program cu pretextul “dezastroasei moșteniri” tehnocrate sau chiar la schimbarea programului. Desigur, este un risc ce nu poate fi enumerat decât la post scriptum atâta timp cât am convingerea că noua putere politică va face totul ca să fie bine, ca să nu fie rău. Doamne ajută!
Mircea Coșea,
profesor de economie