CFR Călători a anunţat introducerea începând de duminică, 13 decembrie, a unor noi oferte comerciale cu tarife speciale, pentru călătoriile cu trenul spre Ungaria şi Austria.
Astfel, cel mai ieftin bilet are un preţ de 19 de euro, pe ruta Braşov – Budapesta, doar dus, la clasa a 2-a. Tot la capitolul călătorie simplă, CFR a lansat o ofertă cu 29 de euro pe ruta Bucureşti – Budapesta.
Pentru un bilet dus – întors, românii pot plăti, tot la clasa a 2-a, 21 de euro pentru o călătorie la Budapesta, dacă pleacă din Arad sau Oradea. Dacă plecare se face de la Timişoara, preţul este de 27 de euro, iar pentru Cluj Napoca, tariful perceput ajunge la 31 de euro.
În Austria reducerile sunt de 50% atât pentru călătoriile dus cât şi pentru cele dus-întors. Pentru rezervarea locului (vagon clasă, de dormit şi cuşetă) se plăteşte suplimentar tariful de rezervare. Cel mai mic preţ este, în acest caz, 94 de euro pentru un bilet dus întors Bucureşti – Viena. Tariful pentru o călătorie Bucureşti – Linz este 122 de euro, iar dacă se pleacă din provincie spre Austria, preţurile ajung cel mult 130 de euro.