Promoție la TAROM: Bilete dus-întors sub 200 de euro pentru Budapesta și Belgrad
TAROM a anunțat vineri, 16 august, o ofertă promoțională pentru clienții care achiziționează bilete de avion pentru zboruri cu plecare din București către Budapesta și Belgrad în perioada 16 – 18 august. Prețul special pentru aceste zboruri începe de la 199 euro pentru un bilet dus-întors. Oferta este valabilă pentru călătorii ce vor avea loc între 1 noiembrie și 10 decembrie 2024, în funcție de disponibilitatea locurilor.
Într-un comunicat de presă, TAROM subliniază atracțiile fiecărei destinații. Budapesta, adesea denumită „Perla Dunării”, se remarcă prin arhitectura sa monumentală și peisajul urban spectaculos, care fascinează vizitatorii la fiecare pas. Capitala Ungariei este cunoscută pentru clădirile sale istorice și pentru atmosfera vibrantă. De asemenea, Belgradul, capitala Serbiei, se distinge printr-o bucătărie delicioasă și o moștenire culturală complexă, cu influențe otomane, austro-ungare și occidentale. Orașul oferă nu doar peisaje impresionante, cum ar fi priveliștea de la Fortăreața din Belgrad, dar și o experiență culturală bogată.
TAROM pune accent pe accesibilitatea acestor două capitale europene, subliniind că sunt printre cele mai accesibile destinații din Europa pentru cei care călătoresc cu un buget mai mic. În plus, ofertele TAROM includ bilete dus-întors, toate taxele incluse, un bagaj de mână de 8 kg și un bagaj de cală, precum și check-in gratuit, oferind astfel o experiență completă și fără probleme pentru călători.
Această ofertă promoțională face parte din eforturile TAROM de a oferi tarife competitive și accesibile pentru călătorii internaționali, promovând în același timp destinații de top din Europa.
Sorin Grindeanu își dorește vânzarea de acțiuni pentru salvarea TAROM
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat duminică faptul că s-au intensificat eforturile pentru a găsi parteneri pentru compania aeriană de stat TAROM.
Scopul final este salvarea operatorul național prin vânzarea unei părți din acțiuni. Într-o intervenție la Digi24, Grindeanu a subliniat că privatizarea parțială ar putea fi o soluție viabilă pentru revitalizarea companiei.
„S-a căutat în toată această perioadă și sper să se găsească soluții prin a găsi parteneri la Tarom.
Nu mă ascund să spun acest lucru… să vindem acțiuni, să vindem parte din companie. Îmi doresc acest lucru”, a afirmat ministrul.
Exemple de privatizări de succes
Grindeanu a menționat și câteva exemple de companii aeriene europene care au fost privatizate cu succes, precum:
- Swiss Air,
- Austrian Airlines,
- Alitalia.
Demnitarul a evidențiat că aceste modele ar putea servi ca inspirație pentru TAROM.